Tudor Arghezi (1880-1967) a fost un autor de literatura romana simbol al perioadei interbelice, cunoscut pentru faptul ca a adus in prim-plan teme avangardiste si a dat nastere unor forme noi de expresie literara. Acesta s-a nascut pe data de 15 mai 1880, in Bucuresti, sub numele de Ion N. Theodorescu si a murit in acelasi oras, pe 19 iulie 1967. Din 1912 si pana la sfarsitul carierei sale, Arghezi a publicat o opera vasta, in care se regasesc volume de poezii, proza scurta, eseuri si o parte din lucrarile sale de teatru.

Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale se numara volumul de poezii "Flori de Mucigai" (1922), cartea de proza "Cuvinte Potrivite" (1924) si teatrul "Adam si Eva" (1925), dar si alte titluri precum "Cantecul Gentilomului Pustiu" (1918), "Disparitiile" (1920) si "Cuvintul" (1958). De asemenea, printre volumele de teatru se mai numara si "Fata de Foc"(1921), "Mesterul Manole" (1922) si "Rugaciunea unui dac" (1925).

In toata aceasta opera, Tudor Arghezi a fost premiat pentru contributia sa la literatura romana, castigand Premiul National in anul 1959, iar in 1963 i-a fost conferit si titlul de Membru de Onoare al Academiei Romane. Cu toate acestea, contribuirile sale la viata culturala si literara a Romaniei sunt multiple si se extensioneaza si astazi.

Dincolo de numeroasele lucrari publicate si laurii castigate, adevaratul sau succes si numele sau au rezistat datorita creativitatii sale si intangibilului sau talent in descoperirea originalitatii si frumusetii in lucrurile simple ale vietii.