Publius Ovidius Naso - Demetrio Marin

Aceasta lucrare ocupa un gol in cultura romana. Exegetii romani au scris studii despre enigma exilului poetului latin la Tomis, dar niciodata o carte de sinteza cu statut academic. Autorul cartii urmareste monografic, cu spirit critic si cu eruditie impresionanta, acuzatiile de natura morala, religioasa si poli-tica, din antichitate pana azi, implicate in condamnarea poetului. Poetul avea o viziune asupra lumii bazata pe elogiul libertatii, glorificarea Republicii si cultivarea valorilor nobiliare, valori marginalizate de regimul lui Augustus. Poetul, prin atitudinea sa de fronda implicata in opera literara, reprezinta o paradigma emblematica a omului in conflict cu teroarea istoriei.
Fragment:

" Quod metuas non est: Antoni scripta leguntur.
Doctus et in promptu scrinia Brutus habet.
Nec me nominibus furiosus confero tantis:
Saeva deos contra non tamen arma tulli... (v. 23-26)

Pentru a înţelege aceste versuri atât de încărcate de semnificaţii politice e necesar un minim comentariu. in primul rând merită a fi subliniată comparaţia pe care Ovidiu o face (sub masca unei modestii rău disimulată) între scrierile lui şi cele ale unui Antoniu sau Brutus. Comparaţia pare să-i fi scăpat fără să vrea: şi totuşi ce lucru grav implică! E imposibil ca Ovidiu să nu-şi fi dat seama de adevărata semnificaţie a unei astfel de comparaţii aruncate aşa, en passant. Dacă a făcut-o, înseamnă că Ovidiu îl cunoştea bine pe Brutus, destinatarul său, şi, de asemenea, orientarea sa politică şi de aceea putea să indrăznească fără niciun risc politic: pare a fi o bravadă faţă de impărat. intr-adevăr, aici, mai clar şi mai categoric decât în altă parte, Ovidiu se situează printre duşmanii lui Augustus; am avut ocazia să semnalăm acest lucru şi cu alte prilejuri: de exemplu, când Sulmonezul era de partea celor doi Batoni, adevărati hostes nu numai ai lui Augustus, ci şi ai poporului roman. De data aceasta poe-tul îndrăzneşte mai mult: nu e de partea duşmanilor străini, ci a duşmanilor civili, precum Antoniu şi Brutus. După cum se ştie, scrisorile lui Antoniu şi discursurile lui Brutus conţineau invective dure împotriva lui Augustus, care însă a tolerat aceste injurii şi le-a dispreţuit. M. Antoniu trium-vin.d, primul dintre cei doi duşmani ai lui Augustus la care Ovidiu face referire, pe cât de bun prieten al lui Octavian a fost imediat după uciderea lui Cezar, pe atât de crud duş-man a devenit după. Cu toate acestea principele nu a dispus ca toate scrierile sale să fi distruse, dimpotrivă a permis erudiţilor să şi le procure. "