Manastirea Horaita

Cand ai, in fata, un mozaic de ganduri, idei, proceduri si solutii, simultaneitatea abordarii, stabilirea ordinei, in perceptie, creaza ipotetice dificultati, lanturi de informare si comunicare.
Suntem creati, dupa chip si asemanare, dar, parca, uneori, ori adesea, pasim, cu prea putina responsabilitate si discernamant, spre orizontul unde stralucesc indemn si chemare, Calea, Adevarul si Viata.

Haina si bogatia “cortului” nu dau valoare firii, oricat am slefui pietre si ni le-am pune pe ziduri, ori in frunte, sa luceasca, in locul mintii, iar palatele lumii se aseaza, intr-o locatie, care ne trimite la cele zise de Iisus Hristos, ca Fiul Omului nu are unde sa-si plece capul (v. Ev. dupa Matei, VIII; 19-20).
Este stiut ca, in starea si forma sa actuala, omului ii este cu neputinta a-L vedea pe Dumnezeu, dar prin Creatie, inzestrati cu cel putin cele cinci simturi, contactam lumea inconjuratoare, binele, frumosul, perfectiunea relativa si absoluta, venite de la El, pentru noi.
Framantarile si obstructiile ocazionate de elaborarea unor monografii (Manastirea Golia si Manastirea Horaita) mi-au adus aminte de zilele petrecute la Golia, de Ionica a Petrei, botul din Humulesti, ori de Popa Duhu, la biserica (manastirea) Nicorita, meditand asupra spuselor sfantului apostol Pavel, cand spune ca unde nu-i dragoste, totul e in zadar.
Constient de neputinta cuprinderii, am scris si aceasta monografie, cu multa dragoste si daruire, rugandu-ma la Dumnezeu, sa ma judece, cu mila, straduindu-ma sa am puterea de a veni, la vreme, cu untdelemn, in candela.
In straduinta de a intocmi o asemenea lucrare, am bucuria de a hrani o deosebita recunostinta pentru ajutorul primit de la parintele staretPetroniu Marin si de la ieromonahii Gheorghe si Antim, cu apreciere aparte pentru ingaduinta domnului preot Dan Teodor, de a folosi in ilustrarea dovezilor crestine, in zona, elemente edificatoare, in cartea sa, mentionate de mine, in surse bibliografice.