Calatoria Crestinului & Calatoria Crestinei

de: John Bunyan

 

Publicat de: Editura Casa Cartii

31.20 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Călătoria pelerinului, celebra carte a puritanului englez John Bunyan, este o alegorie clasică, ce nu cunoaște vreo alterare, decât cel mult aidoma unui vin de soi, căruia savoarea îi sporește mereu, odată cu trecerea timpului.

Cartea aceasta, scrisă în secolul al XVII-lea, pe când Bunyan era întemnițat pentru credința lui, este recunoscută ca fiind, cel puțin în lumea protestantă, a doua cea mai citită operă imediat după Sfânta Scriptură.

În Călătoria pelerinului, John Bunyan relatează povestea Creștinului și a Creștinei, descriind toate poticnirile și încercările care se ivesc în drumul lor spre Cetatea Cerească.
Într-o manieră remarcabilă, autorul reușește să îmbine adevărurile de netăgăduit ale Scripturii cu implicațiile imensului sacrificiu și ale bucuriei de nedescris pentru a țese această impresionantă operă a literaturii universale.

Personajele care dau viață fiecărei pagini, atât de bine zugrăvite de Bunyan, îndeamnă cititorul să-și cerceteze cele mai ascunse cotloane ale sufletului. Chiar autorul însuși ne adresează această invitație fiecăruia dintre noi: „Cum o mai duci? Ce mai e nou între Dumnezeu și sufletul tău?”

Scrisă acum mai bine de trei secole, cartea lui Bunyan poate fi considerată un ghid al călătoriei din moarte spre viață veșnică.
Deși vremurile de acum nu seamănă deloc cu cele din timpul lui Bunyan, vrăjmașii omului și hotarele dintre viață și moarte au rămas neschimbate.

Această ediție, presărată pe alocuri cu ilustrații sugestive, reunește într-un singur volum ambele părți în versiune completă: Călătoria Creștinului și Călătoria Creștinei.

General
Anul 2022
Autor John Bunyan
Categoria Romane de dragoste, Carti romantice
Categorii Religie, Crestinism, Protestantism, Carti
Colectie Raftul clasic
Editura CASA CARTII, Editura Casa Cartii
Dimensiuni 205 x 135 x 27 mm
ISBN 9786067322224
Pagini 384 pagini, 388
Format Softcover
Titlu Original The Pilgrim's Progress
Traducator Voicu Bojan, Anton Horvath

RECENZII Calatoria Crestinului & Calatoria Crestinei de John Bunyan

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie