Arta de a renunta cu stil sau mai putin inseamna mai mult (editia a doua)

Bogăția nu înseamnă avere, ci puterea de a renunța la ea. Cu stil.

„ În viață este preferabil să te obișnuiești să pierzi. Ca să te scutești de multă tristețe. “

Helmut Berger

A fi înseamnă mai mult decât a avea. Iar a avea stil înseamnă totul. Le style c’est l’homme!

Putem chiar să facem un pas și mai departe și, oricât de paradoxal ar părea, să considerăm eșecul un secret al succesului.

Dacă Vladimir Nabokov nu ar fi ajuns în exil, scăpătat, ar fi murit ca mărunt poet și mare colecţionar de fluturi. Spre norocul nostru, al tuturor, dar probabil și spre norocul său, a avut șansa să piardă totul.

Nu numai că triumfurile măreţe și eșecurile răsunătoare merg umăr la umăr, ci uneori paguba şi nereușita, ori ghinionul, netezesc calea triumfului.

„ Când hoinăresc pe străzi, prin pieţe și de-a lungul canalului“, scria Nabokov, „simt difuz buza umezelii prin tălpile găurite – și îmi port cu mândrie norocul inexplicabil.“

„ Prho­prhietatea, drhagul meu, prho-prhie-ta-tea este o întâmplarhe. Am pierhdut totul, în schimb ne-am rhăspândit în lumea larhgă. Parhis, Madrhid, Amerhica de Sud. Să rhămâi merheu în prhovincie, la noi în Estonia, ce plictiseală de moarhte!“

Un bătrân conte din ţările baltice

Cel mai sărman copil pe care l-am întâlnit vreodată a fost Ali Kashoggi, fiul cel mic al multimilionarului Adnan Kashoggi. Camera sa din palatul lui Kashoggi, construit în munţii care domină Marbella, avea dimensiunile unei hale de sport. Toate jucăriile erau model XXL: ursuleţi gigantici, mașinuţe gigantice, printre care replici miniatu­rale de Ferrari și Rolls-Royce. Iar în mijlocul tumultului de sunete și lumini stridente trona Ali, un spirit agasant, insuportabil, care-și tortura nenumăratele surori, nesuportând să ră­mână singur nici măcar o clipă, trecând permanent de la plictiseală la agitaţie. Ca să fie distrat, i se aduceau clovni în fiecare după-amiază, dar nu l-am văzut niciodată zâmbind. Mai târziu, am aflat că ar fi fost trimis să urmeze școala la New York. Probabil la una din acele rich kids schools, ca Dwight, Spence ori St Ann’s. Spence se distinge graţie elevelor de unsprezece ani deja echipate cu genţi Prada, iar Dwight și St Ann’s prin consumul de alcool și de droguri din rândul elevilor. Ce i-ar mai putea bucura pe acești copii? Spre a-și compensa abundenţa din copilărie, nu le-ar mai rămâne decât să se facă hippies, în Goa, sau tramps dependenţi de heroină, în Alger.

Stră-străbunicul meu, contele Stephan Széchenyi, practica altruismul vecin cu nebunia, crezând cu tărie că ar fi preferabil să renunţi la lucruri înainte de a-ţi fi luate.