Volumul 31. Descopera Psihologia. Mintea sociala. O perspectiva psihologica

 

Publicat de: Luis Gómez Jacinto

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Luis Gómez Jacinto

Profesor de Psihologie Socială la Universitatea din Málaga

 

Disciplină apărută la începutul secolului XX, psihologia socială este interesată de impactul pe care alte persoane, grupuri și comunități îl au asupra sentimentelor, gândurilor și acțiunilor oamenilor. De asemenea, este interesată să afle în ce fel ceea ce simțim, gândim și modul în care ne comportăm influențează, totodată, lumea care ne înconjoară.

Necesitatea apartenenței sociale și nevoia de a fi apreciați de ceilalți ocupă o bună parte din timpul pe care, ca specie, nu-l dedicăm supraviețuirii și reproducerii. Această viață socială intensă a necesitat o specializare temeinică a minții noastre în gestionarea cunoașterii celorlalți, a coordonării interacțiunii cu ceilalți indivizi, a capacității de a lucra împreună în mod colectiv și a reușitei poziționării în cadrul grupului. Ne-a determinat mintea să devină un dispozitiv menit să rezolve probleme în mare parte sociale, să fie, în definitiv, o minte socială.

General
Autor(i) Luis Gómez Jacinto
Colectie Descopera Psihologia
Anul 28 apr. 2023
Dimensiuni 160x230
ISBN 978-606-33-9241-2
Pagini 144
Format Cartonata
Traducator(i) Gabriela Toma

RECENZII Volumul 31. Descopera Psihologia. Mintea sociala. O perspectiva psihologica

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie