Visuri pe care mi le pot permite

In faza debutului cu poemele din Gustul instrainarii, Ratacirile doamnei Bovary, Febra si Maniera, spatiile si timpurile pe care le exploram nu faceau parte din viata mea reala, erau doar imaginatie sau proiectii ale unor visuri de tanar traitor in Est care isi cauta, autoterapeutic intr-un fel, cu mijloacele poeziei, o poveste identitara alternativa care sa-l scoata, fie si numai psiho-emotional, din frustrarea pe seama restrictiilor politice, a cutumelor culturale locale si a conditionarilor economice. Odata insa cu Himerus Alter in Rheinland si, mai incoace, cu Depresie, Cat de departe am mers, Metode simple de incetinire a timpului si acum cu Visuri pe care mi le pot permite, pot spune ca poezia scrisa incepe sa se potriveasca, in sfarsit, cu poezia traita, ca am ajuns sa experimentez live poezia pe care o scriu, ca toate referintele geografice sunt parte dintr-o cautare febrila si efect adesea al fortarii limitelor, in acel spirit himerist al primei tinereti care mi-a schimbat viata cu adevarat.