Viata

Editarea manuscrisului intitulat Viata se datoreaza, in mare parte, doamnei Maria Olar din Suceava, care a stiut sa-l pastreze cu veneratie si sa-l ofere cu generozitate spre tiparire, lucru pentru care ii suntem infinit recunoscatori.

Am pastrat, in cea mai mare parte, caracteristicile originalului, cu formele specifice de limba ale autorului, cu regionalismele, arhaismele si formele duble folosite, ca document al unui limbaj de epoca. Am eliminat din textul original excerptele din cartile lui I.Heliade Radulescu, Aurel C. Popovici si Memoriile Regelui Carol I , precum si numeroasele pasaje in limba germana, limba uzitata chiar si de catre romanii din Imperiu, lasand doar varianta romaneasca (in traducerea tot a lui Leca Morariu). Multumiri se cuvin si domnului Nicolae Carlan, un alt campion al valorificarii jurnalelor morarene, cu care ne-am consultat deseori si de la care asteptam (in conditiile unei generozitati editoriale) o continuare a vietii incepute aici.
Un aspect important al acestor memorii, care le scoate de sub incidenta stricta de razboi, este acela al unui memento cultural, ce contureaza, in flash-uri bine intercalate, cate ceva din framantarile bucovinenilor antebelici. Multe dintre informatii sunt inedite si se cer inventariate de istoricii zonei. Sensibile momente de viata patriarhala, in jurul casei parohiale de la Patrauti, traseaza jaloanele unei temeinice educatii familiale. Si, nu in ultimul rand, perioada petrecuta de convalescentul Leca la Viena deschide perspective catre viata comunitatii romanesti din capitala imperiului, in care se perinda figuri intrate, sau care urmau sa ramana in constiinta spiritualitatii bucovinene: Grigore Pantazi, Viorica Ursuleac, Eugen Nesciuc, Arcadie Dugan, Ambros Comorosan etc.
Leca Morariu (1888-1963), profesor universitar de literatura si folclor la Universitatea din Cernauti (apoi si la Iasi si Bucuresti), decan (1936-1938), director al Teatrului National din capitala Bucovinei (1933-1935), director de reviste ("Fat-frumos" – 1926-1944; Buletinul "Mihai Eminescu" – 1930-1944; "Fond si forma" – 1938 si 1944 etc.), presedinte al Societatii "Armonia" etc. etc., a fost unul dintre cei care a "facut" tot razboiul, in uniforma autriaca, ba chiar mai mult decat altii, odata ce salvarea sa din prizonieratul sarbesc s-a produs de-abia in primavara lui 1919.
Provenit dintr-o familie, a preotului Constantin Morariu, in care unul din cuvintele de baza a fost "nationalismul", familie care a fost prezenta partial sau in corpore la marile manifestari de suflet romanesc (Putna – 1904; Bucuresti – 1906; Iasi – 1908), tinarul Leca (de la Alexandru), profesor la Gura-Humorului si cu stagiul militar satisfacut (adica si cu juramantul catre imparatul pronuntat), se trezeste, firesc, concentrat in vederea marii conflagratii. Ca si multi altii. Si se duce pe front, cu gandul la Romania, dar luptand impotriva Rusiei. Fatalist! Cum nota, la 9. III. 1961, in jurnalul tinut pana-n ultima clipa a vietii: "Si Patria si Legea iti complica uneori Viata, ba chiar ti-o ia de tot! Si trebuie sa stii ca se cuvine s-o dai!…".
La 30 aprilie 1963, Leca Morariu nota in jurnal: "Lectura. Splendidul meu Mss Viata, din carnetul unui roman, prizonier in uniforma imparatului … Si mereu, mereu obsedat de gandul: Aceia care ar trebui sa-l cunoasca NU mai sunt!…" Convingerea noastra este ca Aceia care ar trebui sa-l cunoasca traiesc si acum.
- Liviu PAPUC