Valeriu Anania, dramaturgul

de: Constantin Cublesan

 

Publicat de: Editura Casa Cartii de Stiinta

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Am insistat în detaliu asupra procesului de creație, laborios, al lui Valeriu Anania, întrucât el vădește stăruința majoră cu care și-a urmărit neîncetat împlinirea destinului dramaturgic, care îl dubla, în fapt cu brio, pe cel al împlinirii sale duhovnicești. (…)

E un teatru de largă respirație conflictuală, un teatru de anvergură, bazat pe iluminarea simbolurilor și metaforelor poetice în care se cuprinde cu generozitate, propunând eroi de legendă ale căror profiluri eroice se rețin ca reprezentative pentru epocile revolute pe care le domină. Și dincolo de filonul freatic pregnant al ideilor naționale (naționaliste în cel mai bun și nobil înțeles al cuvântului) stă, determinantă, coordonata religioasă ce asigură perspectiva comunicării cosmice, în credință, a omului contemporan. E garanția perenității mesajului pe care îl transmite, fără echivoc, dramaturgia și, de altfel, întregul demers creator al lui Bartolomeu Valeriu Anania, în toate domeniile spirituale în care s-a implicat cu desăvârșire.

Constantin Cubleşan

„– Acolo unde e pământul bunilor tăi, acolo e și inima pământului (…) Și adevărul acesta mi s-a pecetluit atunci când în palma mea am avut și pământ din alte pământuri și nici unul nu mi s-a arătat viu, fără numai cel din pământul bunilor mei”.

Valeriu Anania, Greul pământului

General
Anul 2020
Autor Constantin Cublesan
Categorii Beletristica, Critica literara, Carti
Editura Editura Casa Cartii de Stiinta
ISBN 9786061715985
Pagini 140 pagini
Format Softcover

RECENZII Valeriu Anania, dramaturgul de Constantin Cublesan

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie