Urechea vorbitoare + CD - Ion Stratan

Poezia lui Ion Stratan este citibila in intregime, citabila aproape in intregime si recitabila mult dincolo de ora-si-putin pe care o contine aceasta carte. Stratan s-a adapostit, echidistant fata de van si normal, de imaginea cultivata de contemporanii sai manati de faima ca de o rezoluta supravietuire a propriului abis, apodictica precum o erectie, trecatoare ca ea. A fost insa contemporan unui veac in care poezia romana s-a purificat prin insignifianta si repetitie imperceptibila – veac de Bacovia, de Arghezi, Nichita, de Mazilescu, Madi Marin, Ion Muresan... Melancolia si ironia i-au impletit destinul: Stratan s-a nascut prea tarziu si a murit prea devreme. El, nascut intr-o natie nascuta in frica Domnului si a arhivelor, ar fi spus-o pe dos, ironic, melancolic iarasi. Neavut, Stratan isi era, demult, delicat, postum. Cum spune in Pentameron: "La inceput a fost cuvantul Cuvant. Ce numea el / Dezgroapa arheologii de vant". - Calin-Andrei Mihailescu 
  Ion Stratan s-a supus mai presus de orice legilor cosmosului, prin cuvinte. Iar aici, sub legile cele mari, cu adevarat meta-fizice, se cuvine sa ne depasim estetismul ingust si comod de zi cu zi, simplu plezirism consumist care priveste literatura ca pe o marfa de hipermarket. In cazuri revelatoare, asa cum este cel al lui Ion Stratan, trebuie sa acordam atentie, mai presus de orice, asa cum ne invata, pe vremuri, la Cenaclul de Luni, profesorul Nicolae Manolescu, procesului, si abia in al doilea rind produsului, care e serial, social si istoric. Martor al lui Ion Stratan, asta ma consider. Pentru mine, el este un etalon si un criteriu "tehnic", practic, de masurare a poeticitatii. Este printre foarte putinii scriitori romani contemporani pe care ii recunosc fara nici un fel de rezerve. Incolo, tocmai de aceea traduc. Ion Stratan s-a dus acolo de unde doar clasicii ne scriu, tinandu-ne in viata si reamintindu-ne - facand, smechereste, cu ochiul - ca numai ceea ce ne depaseste si ne poate ucide ne fereste sa murim asfixiati de propriile nimicnicii, asigurandu-ne ziua de maine. - Bogdan Ghiu