Umbra din vocea mea. Autobiografie

De la copilăria în familia numeroasă a unui miner până la cântăreața multipremiată comparată cu Marlene Dietrich și cu Edith Piaf, viața Patriciei Kaas a fost un șir de evenimente și întâlniri mai norocoase sau mai triste ale căror principale jaloane sunt muzica și iubirea, așa cum mărturisește artista: „Am cântat mult, am iubit mult, am plâns mult.“ Umbra cea mai prezentă în vocea și destinul său este cea a mamei.

Mama Patriciei este cea care a intuit de la început talentul său, a încurajat-o și i-a fost alături, iar moartea ei timpurie și-a pus amprenta atât asupra vieții, cât și a carierei artistei. În copilărie, Patricia cânta la bâlciuri și concursuri fără mare importanță; a continuat ca vocalistă pentru formații necunoscute, până când, la nouăsprezece ani, are loc întâlnirea cu François Bernheim, compozitor și producător.

De acum înainte, va cunoaște numeroși alți oameni care îi vor influența într-un fel sau altul cariera și viața: Gérard Depardieu – producătorul primei înregistrări, Didier Barbelivien – compozitorul care îi va scrie cântece de succes precum Mademoiselle chante le blues, Jean-Jacques Goldman – care a semnat, la rândul lui, cântece pentru Patricia, Alain Delon – care îi va deveni prieten și o va sfătui în legătură cu capcanele celebrității, regizorul Claude Lelouch, în al cărui film, And now... Ladies and Gentlemen, a jucat, Jeremy Irons, partenerul ei din film, și mulți alții.

Pe lângă aceste întâlniri, cele câteva sute de concerte, adevărate spectacole, în cadrul turneelor în lumea întreagă – ce au purtat-o din Franța, Germania și SUA până în Rusia, China și chiar Kosovo și Kazahstan – sunt descrise drept momente de maxim efort și bucurie ale carierei sale.

Patricia Kaas ne dezvăluie, cu aceeași sinceritate, detalii despre viața sa intimă – relațiile de familie, prieteniile și iubirile –, dar și întâmplări precum hărțuirea îndelungată de către un fan, dezamăgirea produsă de clasarea pe locul al optulea la concursul Eurovision din Rusia, în 2009, și tristețea cu care a primit vestea că nu va putea avea copii. Această retrăire a vieții sale este văzută ca un fel de terapie și e, mai ales, un prilej de a se regăsi, „Puternică și curajoasă. Dar și emoționantă“.