Tudor Dumitrescu - Oana Radulescu Velcovici

Trecerea lui Tudor Dumitrescu prin aceasta lume a fost asemenea unui meteor ce a lasat in urma doar lumina stralucitoare a amintirii si acordurile unei muzici incarcate de nostalgia trecerii din lumea cu dor in cea fara dor...

Fragment:

" „Vorbesc cu emoţie şi cu bucurie despre un copil de geniu al sufletului românesc. Ascult cuvintele lui Tudor. Aflu din cuvintele acestea setea extraordinară după a asimila totul, pe care o au oamenii de geniu din nevoia vitală de a-şi aşeza temelia sacră — temenosul cum spuneau cei vechi — în ceilalţi. A nu o porni de unul singur; a şti că, înainte de a ieşi la limanul de foc, trebuie să fi ucenicit la cei duşi; înainte de a ieşi în lumina pură a comunicării directe trebuie să zaci, cum spune el — cameleonic — asimilând experienţa tuturor. Ascultându-i bruma de moştenire nu te afli în spaţiu şi timp. Este acel vuiet de aripi înalte, vâlvâitoare de foc şi lumină la porţile paradisului din care s-a născut melosul să-i ţină de văzduh omului pe pământul pustiu şi gol.
Era Tudor, ca şi Grigorescu la Agapia, aşa cum asculta tânărul Grigorescu liniile de aur ale fulguraţiilor divinului Rafael. Iar pe el, Tudor Dumitrescu, îl ascult acum trecând prin melosul lui Mozart. Veşnic îi vom duce dorul. Ce rigoare, ce ordine şi entuziasm. Ce bucurie.
Au rămas în urmă răni şi dureri. Bocetul şi praporul au amuţit şi irup zorile de sărbătoare, de intrare în odihnă fără de sfârşit. Iar în spirit fi-vom mereu laolaltă cu Eminescu şi cu Labiş, cu Lipatti şi cu ceilalţi devreme duşi din preaplin, lăsând în urmă torţa bogată a focului logosului arzând nemai mistuindu-se. "