Tratat de ultrasonografie clinica vol. III fara CD - Radu I. Badea, Petru A. Mircea

de: Radu I. Badea, Petru A. Mircea

 

Publicat de: MEDICALA

210.00 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Volumul trei al tratatului de ultrasonografie aduce cateva capitole de fond care intregesc ansamblul inceput cu primul volum si continuat cu cel de-al doilea. Astfel, un spatiu larg este dedicat ecografiei aparatului locomotor, teritoriu cu nenumarate aplicatii clinice, urmat de ecografia pediatrica, tinand cont de particularitatile distincte ale varstei subiectilor investigati si patologiei lor specifice, si, nu in ultimul rand, aceasta lucrare este prima care include un capitol dedicat ultrasonografiei interventionale, scris exclusiv ca rod al experientei autorilor. In final, o parte distincta este dedicata progreselor si conceptelor noi dezvoltate in ultrasonografie, metoda ale carei aplicatii in domeniul interventionalului diagnostic si mai ales terapeutic pur si simplu au explodat, devenind din ce in ce mai complexe prin adaugarea unor posibilitati tehnice noi, valoarea sa practica fiind exceptionala.
General
Anul 2009
Autor Radu I. Badea, Petru A. Mircea
Categoria Medicina
Editie Cartonata
Editura MEDICALA
Dimensiuni 260 x 210 mm
Pagini 728

RECENZII Tratat de ultrasonografie clinica vol. III fara CD - Radu I. Badea, Petru A. Mircea de Radu I. Badea, Petru A. Mircea

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie