Thich Nhat Hanh

de: Céline Chadelat, Bernard Baudouin

 

Publicat de: Curtea Veche

50.15 Lei

In ultimele 31 de zile, pretul minim al acestei carti a variat intre 44.25 Lei si 50.15 Lei. Vezi grafic.
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Una dintre învățăturile lui Thich Nhat Hanh este că fiecare om trăiește într-o continuă legătură cu cei din jurul său, dar și cu natura.


Nu putem exista în afara lumii care ne înconjoară, ci doar prin raportare la aceasta. Viața maestrului este dovada cea mai puternică a acestei concepții, pentru că întreaga sa gândire și activitate, care a schimbat percepția asupra spiritualității tradiționale, s-a dezvoltat în relație cu numeroși factori sociali și politici, dar și cu personalități remarcabile.


Născut în Vietnam în 1926, THICH NHAT HANH a fost un martor lucid la distrugerile războiului și conflictele interne ale țării. Reflecțiile sale pe marginea dezastrului au pus bazele unei revoluții a principiilor budiste tradiționale. Pentru maestrul Zen, contemplarea și dezvoltarea spirituală nu pot avea sens fără acțiunile politice și sociale pe care s-a simțit chemat să le întreprindă.


Vederile sale cuprinzătoare s-au ridicat însă deasupra particularităților societății. Conform acestora, oamenii sunt interconectați și se află într-o comuniune neîntreruptă cu natura. Biografia maestrului iluminat dezvăluie un parcurs extraordinar care fascinează și invită la meditație.

General
Anul 2022
Autor Céline Chadelat, Bernard Baudouin
Categoria Biografii
Cod de bare 9786064412690
Colectie Biblioterapia
Dimensiuni l: 13cm | H: 20cm, 200 x 130 x 20 mm, 13 x 20 cm, 130 x 200
Editura Curtea Veche, Curtea Veche Publishing
Format ediție Digital, Paperback
ISBN 978-606-44-1269-0
Limba Romana
Pagini 320
Tara Romania
Format Softcover, Brosata
Titlu Original Thich Nhat Hanh. Une vie en pleine conscience
Traducator Silvia Nastasie
Traducere Silvia Năstasie

RECENZII Thich Nhat Hanh de Céline Chadelat, Bernard Baudouin

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie