Tanase Scatiu

Dincolo de ideea de a construi un roman ideologic, Duiliu Zamfirescu era inzestrat cu trasaturi de adevarat romancier care, in alt context, ar fi rodit. Fata de romanul romanesc de pana atunci, cel al autorului nostru utilizeaza dialogul cu naturalete, uneori cu aplomb (atractia autorului pentru teatru, atractie ce l-a dus la scrierea unor piese nesemnificative, l-a ajutat insa in arta replicilor). Viata la tara si complementul sau Tanase Scatiu au in ansamblu o schema narativa interesanta: preocupate sa sugereze, prin lentoare si previzibil, ritmul insusi al vietii, romanele beneficiaza de finaluri neasteptate si violente; Viata la tara se incheie cu infruntarea dintre Matei Damian si Tanase Scatiu, iar cel de-al doilea roman, incheiat in mod precipitat si sumbru, ni-l arata pe Scatiu sfasiat de tarani. Deznodamantul ambelor romane are, pentru o singura data, nerv si concentrare, fara comentariile fastidioase ale autorului. Tanase Scatiu, caricatura antipatizata de insusi creatorul ei, ramane pana la urma singura aparitie vie din tot ciclul; vulgaritatea limbajului este la el functionala, iar modul isteric in care se comporta cu ceilalti face din el o aparitie infinit mai credibila decat fantosele din jur. Prin contaminare, alte personaje ale romanelor prime devin cat de cat convingatoare doar in scenele care-l au drept protagonist pe Scatiu.MIHAI ZAMFIR