Si tu poti sa zbori

de: Seth Godin

 

Publicat de: BAROQUE BOOKS&ARTS

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Seth Godin este autorul a optsprezece bestselleruri internaționale care au schimbat felul cum gândesc oamenii despre marketing, leadership și modul de răspândire a ideilor. El a fondat Yoyodyne și Squidoo, deține unul dintre cele mai influente bloguri de afaceri din lume, este un antreprenor de succes și un conferențiar foarte apreciat. Toți suntem ciudați, volumul său apă­rut la Baroque Books & Arts, se bucură de un enorm succes în România.

„I-ai pe Leo Burnett, David Ogilvy, Bill Bernbach şi Mark Twain. Combină-le minţile şi rade-i în cap. Pe cine obţii? Pe Seth Godin.“ – JAY LEVINSON, Guerilla Marketing

„În artă nu există un răspuns corect. Putem, cel mult, să sperăm la un răspuns interesant.“ – SETH GODIN

Vechile reguli spun să fii prudent, să rămâi în zona ta de confort, să-ți ții capul plecat, să-ți găsești un serviciu stabil și un set de reguli pe care să le respecți cu sfințenie. Pe scurt, să nu zbori prea aproape de soare.
Dar noile reguli dovedesc că e mai bine să riști decât să-ți pară rău. E timpul să zbori mai sus decât soarele, e timpul să îți transformi munca într-o formă de artă. Pentru că arta nu ține de o predispoziție genetică sau de un talent special, ci este o atitudine accesibilă oricărui rebel vizionar și curajos. Steve Jobs a fost un artist. Și Henry Ford...

„Fiecare om este un geniu. Dar, dacă judeci un pește după abilitatea de a se cățăra în copac, el va trăi toată viața cu impresia că e prost.“ – ALBERT EINSTEIN

„Cea mai mare realizare este să fii tu însuți într-o lume care încearcă mereu să te schimbe.“ – RALPH WALDO EMERSON

„Îți vor spune că este ușor (nu este).
Îți vor spune că este amuzant (poate fi, dar nu întotdeauna).
Îți vor spune că trebuie să fi fost născut cu asta (nu e adevărat).
Și îți vor spune că nu a venit rândul tău (și se înșală).“ – SETH GODIN

„Caută întrebări, nu răspunsuri.“ – SETH GODIN

Dedal l-a avertizat pe Icar să nu zboare prea aproape de soare. Fermecat de magica abilitate de a zbura, Icar n-a dat ascultare tatălui său și a zburat prea sus. Cu toții știm ce s-a întâmplat mai departe: ceara s-a topit, iar Icar, preaiubitul fiu, și-a pierdut aripile, s-a prăbușit în mare și a murit.
Morala legendei: dă-i ascultare regelui; dă-i ascultare tatălui. Nu-ți imagina că ai fi mai bun decât ești și, mai presus decât toate, să nu crezi vreodată că ai putea face ceea ce doar regii pot să facă.
Dar mai există o parte a mitului care nu ți-a fost spusă: pe lângă faptul că i-a zis lui Icar să nu zboare prea sus, Dedal și-a instruit fiul să nu zboare nici prea jos, prea aproape de mare, pentru că apa i-ar distruge aripile.
Societatea a modificat mitul, încurajându-ne să uităm o bună parte din el, și a creat o cultură în care ne amintim constant unii altora de pericolele care ne așteaptă dacă ne ridicăm și ieșim din anonimat, dacă devenim vizibili. Industriașii au făcut din hybris un păcat cardinal, dar au ignorat com­plet un neajuns mult mai des întâlnit: mulțumirea cu puțin.

„Cunoașterea… este necesară, dar nu suficientă.“ – SETH GODIN

General
Autor Seth Godin
Categorii Beletristica, Literatura romaneasca, Carti
Colectie Savoir Vivre
Editura Editura Baroque Books & Arts
ISBN 9786068564999
Pagini 264 pagini
Format Softcover
Traducator Loredana Bucuroaia

RECENZII Si tu poti sa zbori de Seth Godin

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie