Si la inceput a fost intunericul

(…) Barbatul fara chip ma sfida, sau asa mi se parea, miscandu-si capul ca si cum un vortex puternic ar fi incercat sa-l atraga inauntrul lui. Iar in jurul lui nu era decat bezna si frig, si se auzeau niste soapte din care nu intelegeam nimic. Nu stiu de ce nu-mi iesea din minte acest gand: Atunci cand mori, sfincterele ti se relaxeaza si ti se scoala mai tare ca niciodata in viata. Eu nu eram mort. Nu inca. Eram tanar. Aveam 27 de ani.„Cine esti?” am intrebat.Barbatul fara chip nu a raspuns, dar a intins o mana. Mana lui era rece, rece ca o bucata de gheata. Am mai atins astfel de maini, dar erau mainile unor morti. Domnul Lazar. Unchiu-meu. Le-am atins mainile curios si speriat. Curios sa ating moartea, dar speriat de prezenta ei.Dar nu, nu inca… Nu inca, omule fara chip.„Ti-e frica? Esti barbat sau nu?” am auzit o voce si mi-am amintit cand unchiu-meu mi-a spus asta.Eram cu maica-mea in grota mistretului, iar el incerca sa ne convinga sa vorbim cu bunica-mea ca sa-i dea o semnatura pentru o bucata de pamant, pamant pe care bunica-mea il primise de la parinti ca zestre si care era folosit de altcineva care nu platise intreaga suma pentru el. (…)