Sfera - Marin Dumitrescu

(...) Privind in oglinda sufletului, in viziunea poetului totul este iubire, totul se rostogoleste sferic, elementele naturii aflandu-se intr-o continua iubire. Constientizeaza ca realitatea inconjuratoare, ca dimensiune materiala a energiei cosmice este o „lupta absoluta / Din care pot sa ies invingator" si spiritul il simte incarcerat de legile imuabile ale materiei ca „Lanturi grele si ele visatoare / Si ele ganditoare". Versurile au o frumusete stranie, pamanteana si nepamanteana, cuvintele se imbina intr-o ordine precisa, matematica cu inflexiuni cand hatre, cand romantice, paradoxal totul pare o confesiune inteligent-ludica, exprimata cu o virtuozitate de netagaduit ca un „gand cu multe chipuri". Pentru poet viata telurica, cea de zi cu zi, este ca urcusul unui munte, caci, recunoaste „Ma straduiesc urcand, sa mor". Dragostea de viata este navalnica, o forta circumscrisa cosmogonic intr-un periplu pamantesc si, spune poetul, ,,... mai am cu mine gandul / Care / Face parte dintr-un gand /Cu mult mai mare / Care este gandul muntelui". Forma sferica cuprinde in dimensiunile sale sensurile existentiale telurice, intrucat, in viziunea poetica a d-lui Marin Dumitrescu „Tot ce exista pe pamant, are piele / Este rotund si definit", chiar si „Gandul are... o margine rotunda. Pentru ca totul e rotund, adanc si are si piele / Pentru ca totul, este foarte greu de inteles". In poezia sa, sfera apare ca forma perfecta a materiei omniprezente, dar si toate viziunile cosmogonice intruchipeaza forme sferice. Evident, poetul induce ideea ca se afla pe un canal de comunicare superior, dezvaluindu-ne din misterele vietii si ale universului (...) - Eliza Roha