Sentente despre naturile inteligibile

Dintre toate scrierile lui Porfir, cea care a avut in timp influenta cea mai mare asupra culturii a fost scurta sa introducere la Categoriile aristotelice. Ajungand in Evul Mediu prin traducerea latina a lui Boethius, a fost de ajuns, prin cele cateva cuvinte de la inceput, ca sa porneasca intreaga discutie legata de "universalii", de care era preocupata scolastica timpurie. Acest lucru desigur nu s-a datorat vreunei originalitati speciale, ci prezentarii concise si clare a punctelor teoriilor rivale sustinute de platonicieni, peripateticieni si stoici.
Din ceea ce a ramas consemnat legat de doctrinele metafizice ale lui Porfir, se observa o mai accentuata tendinta catre elaborarea metodei triadice de a grupa, sistematizata si mai mult de neoplatonismul tarziu. Totusi, adevarata importanta a scrierilor in care el a prezentat doctrina scolii s-a datorat, asa cum au recunoscut contemporanii sai, perspicacitatii cu care Porfir a patruns gandirea esentiala a maestrului sau si claritatii cu care a expus-o. Un exemplu al acestui lucru poate fi furnizat din Sententia. Acest tratat prezinta un interes mai general prin exemplele oferite de probleme etice ridicate si discutate in antichitatea tarzie, nu in spiritul cazuisticii scolastice, ci dintr-o dorinta autentica de a le rezolva in lumina constiintei reflexive.
In Sententiae poate fi observata o preocupare fata de etica, care contine o clasificare mult mai sistematic a virtutilor decat cea pe care Plotin a oferit-o la modul explicit. Porfir le clasifica in virtuti civice, purificatoare, contemplative si paradigmatice. Virtutile din prima clasa elibereaza sufletul de excesul atasarii patimase de corp si produc cumpatarea; cele din a doua clasa il elibereaza complet de atasarea sa, astfel incat acum sa se poata indrepta catre binele sau adevarat. A treia clasa cuprinde virtutile sufletului ce are o activitate inteligibila; a patra, cele care se afla in intelectul insusi, spre care sufletul isi inalta privirea, vazandu-le ca modele. Noi trebuie sa ne preocupam in principal de virtutile din a doua clasa, avand in vedere ca trebuie sa fie dobandite in viata aceasta. Prin intermediul acestor virtuti, are loc o ascensiune catre virtutile contemplative ale sufletului si catre cele care sunt modelul acestora din intelectul pur. Conditia purificarii este cunoasterea de sine.
A nu cunoaste fiinta si a nu te cunoaste pe tine insuti au aceeasi origine, adica o adaugare a ceea ce nu este, ce consta intr-o micsorare a fiintei care este totul - si care nu poate suferi micsorare decat in aparenta. Recuperarea de sine prin cunoastere inseamna recuperarea fiintei care nu a fost niciodata absenta - care este inseparabila de tine in esenta asa cum esti tu fata de tine insuti.
Aceasta este desigur doctrina lui Plotin privita din centru.