Sanctuarul suferintei - Ilie C. Zaharia

Autorul acestui roman autobiografic nu a fost recunoscut ca botanist la adevarata lui valoare, desi a ramas pana la sfarsit un specialist entuziast, indragostit de meserie, si-n toata viata lui n-a facut altceva decat experiente: cu porumbi, cu soluri care sa retina apa, iar gradina casei parintesti din Vidinul Gorjului a adapostit probabil una din putinele statii meteorologice private – chiar daca de dimensiuni modeste – din aceasta tara.

A trecut in revista flora de pe toata Valea Gilortului, desi pentru o atare etapa a platit averi pentru omul cu calul, de care a avut nevoie pe creste inaccesibile de munti. A cercetat efectele poluarii in trei sferturi din teritoriul Romaniei, finantand lungi si fructuoase calatorii de studiu pentru tara lui, la ora la care altii, nascuti si traitori pe meleaguri mai laxe si, ca atare, mai norocosi, aveau sa-si publice la timp si in reviste sau la edituri de circulatie internationala rezultatele legate de acelasi gen de cercetari  de care vorbea el devenea, tot la finele anilor 60, cand s-a apucat de tema, dar la cateva mii de kilometri distanta, sau .
Fragment din care "Sanctuarul suferintei" de Ilie C. Zaharia

"Tatal meu, Codita, omul suferintelor   Acum, la varsta senectutii, sa-mi amintesc de parintii mei, oameni inegalabili pentru tot ce au facut in viata pentru familia lor. Sunt convins ca si altcineva decat mine ar fi putut sa le descrie viata, greutatile si suferintele prin care au trecut pana la disparitia de pe acest pamant. Dar nimeni nu a facut-o, mie revenindu-mi aceasta obligatie, ca fiind fiul lor cel mic, singurul supravietuitor al familiei lor.  Pe tatal meu, Constantin, localnicii l-au poreclit "Codita", fara ca eu sa inteleg semnificatia acestei porecle. Mai tarziu am aflat de la tata de unde i s-a tras acest nume (v. Galeria foto). Cand era tanar, tata s-a dus la tuns la un "prieten" din sat poreclit "Ghimigi". Tunsoarea facuta de acesta a fost in bataie de joc: in crestetul capului i-a lasat un smoc mare de par, ca o codita, precum o au samuraii, pe care a purtat-o mult timp, fara sa stie de existenta ei, dar vazuta de oamenii din sat, pentru ca tatal meu mergea cu capul descoperit. La o conferinta a preotilor, in comuna Bobu, un preot, pe nume Pojogeanu, il intreaba pe tata: "Ba, Constantine, cine te-a tuns in halul asta?" I-a atras atentia de prezenta coditei de pe cap. Ce putea sa mai zica bietul tata, totul era compromis. De la prezenta acestui smoc de par i s-a tras si porecla pe care a purtat-o "cu cinste" toata viata. De atunci, frizerul lui tata, pentru totdeauna, a devenit biata muma: tata nu a mai avut incredere in nici o alta persoana. Tata, ca si fratii si surorile sale, se bucura de o inaltime potrivita, de 1,85 m, cu o constructie atletica desavarsita, cu o forta fizica iesita din comun. A fost un "Ulise" in zona Carbunestilor, forta pe care a folosit-o in munca sa si chiar ca sa scape de unii adversari de ocazie."