IntroOrasul, pamantul fagaduinteiText: Catalina FrancuOrasul a existat inca de la inceput drept centru economic progresist, mereu in contrast cu ruralul inghetat, regresiv si traditional. Odata cu Revolutia Industriala, orasul a devenit nucleul cresterii economice, transformandu-se in platforma de dezvoltare pentru toti cei care lasau in urma ruralul, in speranta unui loc de munca (in fabrica) si a unei locuinte moderne (intr-un imobil de raport). Insa orasul si-a asteptat mereu imigrantii in locuri bine pregatite, departe de locuitorii sai „de drept”, de cele mai multe ori transformandu-se din „teritoriu promis” (the land of promise) intr-un loc al nevoilor (the land of need). Pe masura iluziei ca posibilitatile sunt infinite, orasul isi contureaza nevoia continua de crestere si fabrica noi obstacole in calatoria depasirii propriei conditii. [Catalin Berescu, „Ghetoul si zona de locuire defavorizata (ZLD) Aleea Livezilor”, in „Comunitati Ascunse. Ferentari” (Bucharest: Editura Expert, 2011)].In comunitatile rurale, rolurile au fost mereu foarte bine definite. In asezari rurale cu populatie restransa si cu foarte multa munca de dus la capat inainte de venirea iernii, barbatii si femeile se specializau pe munci diferite, fara sa mai existe suprapuneri, iar persoanele nonconforme ajungeau si ele in anumite roluri sociale in care ramaneau pana la sfarsitul vietii2 (nebunii deveneau bufoni, femeile necasatorite si nesupuse deveneau vraci etc.). [George Sand, La Petite Fadette, Le livre de poche Classiques de poche 3550 (Paris: Libr. Gen. Francaise, 1999).]Orasul pentru un grup mic de oameniOdata cu decizia de a steriliza orasul: de a-l „curata” de inadecvarea spatiilor de mostenire medievala peste care apare saracia muncitorilor din fabrici, au aparut si teoriile moderne despre urbanism. Zonificarea, marile ansambluri de locuire si infrastructura gigant pentru transportul auto, implementate in diferite cantitati in toata Europa, au condus la acelasi rezultat in masuri diferite: ca Modulorul lui Le Corbusier, orasul european modern e construit pe masura vietii unei persoane cu traseu fix, care munceste intr-un singur loc, destul de mobila, sanatoasa, cu masina personala, cu sistem de suport pentru curatenie, nutritie si crestere copii.Ceilalti si orasulCu toate ca diversitatea este o realitate, mediul inconjurator nu a fost adaptat la nevoile celorlalti.Orasul ramane inca taramul libertatii pentru femei, inadaptati, persoane cu dizabilitati etc. La inceputul secolului al XIX-lea femeile (in general, caucaziene) pot locui in pensioane, iar profesiile de secretariat/suport atrag populatia feminina catre spatiul urban, punand presiune pentru crearea de spatii de locuit special pentru femei.Asadar, inca din secolul al XIX-lea, femeile dezvolta nevoia de a tranzita spatiul si de locuire sigura. Printre pionierele crearii unui astfel de spatiu au fost activistele Jane Adams si Ellen Gates Starr, care le-au deschis portile mansion-ului Hull House femeilor si imigrantilor din Chicago. Hull House este parte din settlement movement, o miscare de apropiere a claselor sociale distincte inceputa in 1880 cu scopul de a micsora diferentele economice si de educatie. Settlement houses asigurau accesul la locuire, educatie, sanatate si cultura prin voluntari din clasele de mijloc care locuiau acolo, impreuna cu persoanele care aveau nevoie de adapost (victime ale violentei domestice, femei tinere in cautare de locuri de munca etc.) [„Settlement Movement”, in Wikipedia, 22 august 2022]Astfel, femeile au avut acces la un dispozitiv de emancipare, prin dobandirea unor abilitati similare cu cele masculine de navigare a vietii urbane, fara a mai depinde de legatura cu un barbat. Desi au fost facuti pasi importanti catre racordarea la nevoile femeilor, orasele raman construite pentru masini si trasee monolineare ale persoanelor neimplicate in dimensiunea muncii casnice neplatite.Leslie Kern adauga, in Feminist Cities, ca un alt factor important care construieste experienta feminina in orase este frica. Generata de alei neluminate, dar si de prezenta intr-un spatiu neprietenos cu nevoile lor, femeile evita de multe ori sa isi exercite dreptul la spatiu pe timpul noptii. Pentru ameliorarea fricii, Viena dezvolta de mai bine de treizeci de ani strategii de gender mainstreaming urban.Spatiul public, loc de exercitare a rolului civicDemocratia liberala, construita in Europa de Vest, s-a folosit de-a lungul evolutiei ei de spatiul public ca instrument de reiterare a principiilor democratic-liberale.Spatiul public este un instrument fundamental in exercitarea dreptului democratic:Inca din Antichitate, accesul in agora garanta posibilitatea expresiei pentru cetateni (barbatii liberi, adulti, care reprezentau in jur de 20% din populatia Atenei).Si liberal:Odata cu accesul femeilor in spatiul public – facilitat mai ales de accesul lor la locuri de munca implicand deplasare, deci utilizare de transport in comun etc. –, a fost posibila lupta de strada pentru dreptul la vot. Feminismul si drepturile femeilor, la fel ca drepturile negrilor (prin miscari ca Black Lives Matter) si-au exprimat si atins obiectivele prin manifestari la scara larga in spatii urbane. Aceeasi tactica este folosita in prezent pentru atragerea atentiei asupra problemelor actuale apropo de violenta impotriva femeii, pe criterii de etnice, inegalitati sociale etc.In democratiile liberale care au luat nastere in Europa si Statele Unite, spatiul public a avut un rol decisiv, devenind scena de manifestare pentru cererea drepturilor omului: de la Revolutia Franceza la marsurile sufragetelor in Irlanda si Marea Britanie, marsuri impotriva Razboiului din Vietnam, Revolutia de Matase etc.La fel, prin insasi morfologia spatiului, in general inaccesibila persoanelor cu particularitati locomotorii, se creeaza comportamente menite sa le usureze traiul. Multe dintre ele implica evitarea anumitor zone, ceea ce duce la stergerea acestor spatii din harta lor mentala. Daca ar fi sa ajungem la o comparatie intre harta mentala a orasului a unui flaneur, automobilist, biciclist si a unei persoane cu deficiente locomotorii etc., am observa cel mai probabil ca, pe cand la primele categorii exista clar unele zone mai pronuntat conturate, iar celelalte exista ca posibilitate permanenta, in harta mentala a celor din urma exista zone lipsa (unde nu se gandesc niciodata ca ar putea merge).Orasul incluzivEste incluziv, circular si neintruziv, pietonal, restaurat, refolosit, curat, natural, parcurs cu bicicleta, verde, plin de ecosisteme, de trotuare largi, de carucioare pe strazi si in parcuri, de oameni in varsta in plimbari, bunici, mame, tati, copii, mobilier comod, toalete, locuri de joaca si locuinte pentru toata lumea.Iar pentru asta trebuie sa contribuim cu totii la el.Despre selectieText: Ilinca PopTema acestui dosar a obligat la o privire orientata mai degraba catre procese decat catre „obiecte” care raman dupa incheierea unui proiect, fiindca orasul incluziv se sprijina pe relatiile dintre toti actorii vietii urbane, temporalitatile si dinamicile acestor relatii si metodele de a le privi si de a lucra cu ele, factori care pot duce la iterarea unor solutii foarte diferite, dar care au principii si valori comune.Acest lucru se reflecta si in diversitatea proiectelor pe care le cuprinde dosarul: o scoala si un ansamblu rezidential in Mozambic, pe marginea raului Benga, o interventie de redefinire a limitelor locuirii, doua case din 1925 si 1926 si un obiect de mobilier. Fiecare dintre ele ilustreaza moduri de a intelege „diferenta” si de a lucra cu ea in sensul incluzivitatii: construirea unei infrastructuri comunitare atente la contextul ei natural, negocierea dintre temporar si permanent, adaptabilitatea spatiului domestic, valorificarea mestesugurilor.Pe langa aceste cinci proiecte, dosarul cuprinde doua interviuri, un reportaj, doua texte teoretice si o recenzie. Coerenta in care s-au asezat in final toate acestea demonstreaza – asa cum spune Daniela Calciu in conversatia cu noi – ca exista „un habitus profesional in curs de formulare in jurul eticii responsabilitatii si a grijii”, care cuprinde practici si discursuri complementare.Pornind de la faptul ca diferenta „nu poate decat sa aduca bogatie in domeniul in care activezi”, idee pe care o subliniaza Doina Petrescu, aceste practici si discursuri sunt si reflectari ale diversitatii reperelor profesionale pe care le avem astazi. Nu in ultimul rand, ne-am dorit sa punem in discutie nevoia de a depasi gandirea dihotomica pe care o identifica Teodor Calinoiu drept cauza a indisponibilitatii pentru diferenta, prin revizitari ale unor istorii profesionale care si-au facut loc de foarte putin timp in memoria colectiva. Acestea arata ca, pusi in situatia de a consolida rezistenta colectiva, putem construi realitati profesionale mai democratice si deci mai incluzive – lectie pe care este important sa o amintim oricat de des e nevoie.In fine, dosarul curent construieste, de fapt, speranta ca arhitectura poate deveni mai angajata si mai relevanta pentru fiecare dintre noi. Iar aceasta speranta nu vine din predispozitia catre un fel de optimism eroic (de care speram ca ce putem invata din greselile trecutului ne va feri), ci tocmai dintr-o serie de ancore existente, care devin tot mai prezente.Poate pentru ca nu poti sa construiesti ceva 100% incluziv (o realitate pe care o aminteste Iris Popescu in materialul extins din paginile ce urmeaza), inevitabil, din dosar lipsesc lucruri pe care ne-ar fi placut ca spatiul restrans sa le poata cuprinde. Insa ne-am dorit, mai degraba decat sa acoperim totul (lucru care ar fi fost, oricum, imposibil), sa inventariem o serie de instrumente si chei de lectura care sa ne aduca mai aproape de „disponibilitatea pentru diferenta”. De aici incepe, de fapt, drumul catre orase mai bune pentru toata lumea.
RECENZII Revista Zeppelin, Nr. 167
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!
