Psihogenealogia si ranile din familie. Legaturile transgenerationale, secretele de familie, sindromul de aniversare, mostenirea traumelor si practica genosociogramei

de: Anne Ancelin Schutzenberger

 

Publicat de: Editura Philobia

37.50 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Trăim plătind datoriile strămoșilor și neștiind că facem acest lucru. Astfel, viața nu ne mai aparține, iar drama existenței noastre devine cu atât mai greu de suportat, cu cât ceea ce ni se întâmplă este mai inexplicabil și imposibil de întrerupt. După mai bine de douăzeci de ani de lucru cu pacienți, în cursul cărora a schimbat destine, Anne Ancelin Schützenberger a înțeles care este mecanismul acestui destin aparent implacabil și cum poate fi el schimbat. Autoarea ne deschide filă cu filă cartea vieții, a fiecăruia dintre noi, învățându-ne cum putem interveni în propriul destin, cum ne putem găsi calea, încetând să mai repetăm la nesfârșit greșeli împovărătoare, să ducem cu noi și în noi drame transgeneraționale pe care le transmitem, inconștient, copiilor noștri, îngreunându-le și lor viața.

Inventatoare a conceptului de psihogenealogie , Anne Ancelin Schützenberger este pioniera acestui domeniu devenit astăzi referențial pentru toate analizele sinelui și chiar pentru psihanaliza pe care o critică aspru. Autoarea combină în mod ingenios pregătirea sa inițial psihanalitică, îndelungata experiență universitară și de supervizare și deceniile de practică neîntreruptă cu generații de pacienți.


Rănile din familie, tradusă în toate limbile de circulație internațională, i-a adus autoarei celebritatea, fiind considerată astăzi una dintre lucrările care au pus bazele domeniului psihogenealogiei.

General
Anul 2014
Autor Anne Ancelin Schutzenberger
Categorii Psihologie, Psihologie practica / aplicata, Carti
Colectie Psihogenealogia
Editura Editura Philobia
ISBN 978-606-8560-05-2
Pagini 296 pagini

RECENZII Psihogenealogia si ranile din familie. Legaturile transgenerationale, secretele de familie, sindromul de aniversare, mostenirea traumelor si practica genosociogramei de Anne Ancelin Schutzenberger

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie