Psalmii in literatura romana

O noua cercetare filologica despre evolutia psalmului in literatura romana (dupa aceea a lui Al. Andriescu) nu ar pa­rea sa aduca surprize, daca ne gandim ca despre Dosoftei si Arghezi, numele cele mai importante care ne vin in minte cand vorbim despre psalmi in limba romana, s‑a scris mult si inteligent, documentar sau speculativ. Evident ca psal­mul romanesc nu inseamna numai atat si evident ca psal­mul insusi, ca specie literara, are nevoie de o noua discu­tie teoretica, pentru definitie si istoric. Nu istoria veche a psalmului (elucidata, in buna masura) constituie problema, ci istoria mai noua, moderna si postmoderna. De aici, din aceste ultime secvente temporale, vin surprizele placute ale cartii Ancai Tomoioaga, pentru ca poezia insasi, moderna si postmoderna, a simtit nevoia sa se reconecteze la traditia religioasa a psalmului, intr‑un context ce parea nefavorabil, ca acela al secolului XX si al incepututlui de mileniu III. De ce se intampla aceasta recuperare simptomatica este o pro­blema majora ce merita discutata intr‑un context cultural mai larg, iar Anca Tomoioaga isi asuma aceasta interogatie. Ion Simut