Procesul lui Pavel, apostolul neamurilor - Mircea Dutu

In istoria omenirii, in general, si cea judiciara, in special, "procesele credintei" ocupa un loc aparte, datorita semnificatiilor si implicatiilor acestora pentru devenirea social-spirituala a omului. Daca, in genere, procesele "sunt oglinda societatii si a destinelor individuale" (J. Verges), cele de o asemenea natura merg mult mai departe. Din toate timpurile, asa cum remarca A. Damien, ex-batonierul Baroului din Paris si Presedintele Institutului Frantei, cei care au pretins modificarea ordinii politice si/ori sociale in numele unui adevar religios - ai carui depozitari erau ori pretindeau a fi - au amenintat ordinea traditionala, fiind tratati ca atare. Cel mai important dintre ele, procesul lui Iisus ramane capital pentru insesi istoria umanitatii; pentru credinciosi, el deschide calea mantuirii, iar pentru atei si lumea juridica, Hristos a devenit prototipul condamnatului nevinovat, simbolul erorii judiciare, intotdeauna posibila si piatra de incercare dintotdeauna pentru veritabila justitie.   Desfasurat la trei decenii distanta in timp de acesta, procesul lui Pavel, Apostolul neamurilor, continua si desavarseste indelungatul proces al formarii crestinismului, inceput prin judecarea si condamnarea lui Iisus si continuat cu prigonirea si lapidarea primului martir Stefan si a altor apostoli ori executarea, in urma unei judecati sumare a lui Iacob cel Drept, capul Bisericii din Ierusalim. Declansata in capitala spirituala a Iudeei si a intregii lumi a lui Israel si sfarsita la Roma, capitala lumii antice, judecata lui Pavel semnifica si transformarea crestinismului dintr-o problema locala, cea a Palestinei si religiei sale, intr-una a intregului imperiu, deschizandu-i-se astfel perspectiva universalitatii. - Mircea Dutu