Postimperiale sau poezia cicatricelor

Leo Butnaru poseda in cel mai inalt grad stilul oralitatii, placerea comentariului ironic-hirsut, ireverentios, daca nu de-a dreptul subversiv. Neostenit calator prin timpi si spatii, el are stiinta de a proiecta detaliul de viata cotidiana pe canavaua istoriei, dar isi face timp si sa se joace cu vorbele, cu literele, cu sensurile, nonsensurile si tacerile dintr-insele Ochiul sau de observator pe cat de lucid, pe atat de speculativ surprinde – adeseori cu un rictus amar – detalii care-i starnesc inteligenta si-i pricinuiesc reflectii scanteietoare rotind neincetat in fata noastra uluitorul caleidoscop al lumii. El e un contemplativ, in fond, extrem de vigilent, mereu la panda, care se lasa provocat, dar mai ales provoaca, necedand o clipa tentatiei de a renunta, ci, dimpotriva, avand spiritul mereu in alerta si silindu-te pe tine, biet cititor sastisit de tot si de toate, inclusiv de poezie, sa continui sau sa reiei lectura... (Mircea Petean)