Poezii. Poesias

Fradique Mendes este un fenomen. Un fenomen istoric, literar, psihologic, in tot cazul, un fenomen. L-am „intalnit” cu zece ani in urma, cand, gratie unei burse Erasmus, am avut onoarea de a fi studenta Profesoarei Isabel Pires de Lima si am inteles ca Eca de Queiroz nu gresea atunci cand afirma, in numele lui Oliveira Martins, ca Fradique Mendes era „cel mai interesant portughez al secolului al XIX-lea”. Impresia nu se datora insa misterului, amalgamului „de instincte romanesti si de ratiune exacta, de fantezie si de geometrie” sau altor trasaturi de caracter pe care Eca i le atribuia fictivului autor, ci faptului ca ma gaseam in fata celei mai mari farse din istoria literaturii. Faceam cunostinta, prin prisma operei A Correspondencia de Fradique Mendes, semnata de Eca de Queiroz, nu numai cu un heteronim (autor inventat, cu nume, biografie si stil diferite de cele ale autorului ortonim, adevaratul autor), ci si cu cel care, inexistent fiind, era, pe deasupra, „autor fara carti, scriitor fara scriere”