Pelerinaj in pustiu

Malin Stan, ca autor, practica un fel de autism poetic dus pana la extrem, incat razboiul se autentifica in interior. In fond, chiar si poezia insasi, la limita, este tot o forma de autism, nerecunoscuta de vreo autoritate. El, insa, il denumeste altfel in simt. Insa „pustiu” inseamna, la el, o recluziune voluntara. Dar asta este chiar definitia meditatiei, inclusiv (mai ales) a meditatiei poetice. Caci si poezia, nu-i asa, e o forma a contemplatiei, un timp al ei, al abstragerii din contingent. Sa iei distanta fata de lume impreuna cu ideile ca o coloana vertebrala. Echivalentul, adica, al unei inchideri in sine, inceput, de altfel, al oricarei forme de inteleptire: sa iei distanta – distanta cuvenita, sacra – fata de lume.* Mihail GalatanuVolumul „Pelerinaj in pustiu” al poetului Malin Stan este bazat pe un estetism structural ivit din perceptia tragica a sinelui, ce isi gaseste resursele in viata cotidiana deblocata de sensul primar al conotatiilor.* Marian DragomirPelerinajul lui Malin Stan devine treptat un suflu puternic, un dicteu care se naste din angoasa cotidianului, pentru a schimba lumea odata cu trecerea prin ea si prin acoperirea tuturor starilor din aceasta calatorie in sentinte uneori memorabile. E o poezie pe care o simti declamata in mijlocul unei lumi goale, intr-un amfiteatru ruinat, cu fiecare cuvant rostit grav, de parca ar fi ultimul.* Marius Oprea