Pe urmele mele în două lumi: România - SUA. Vol II

Mai am ceva de adăugat. Când aveam trei ani, în strada Vasile Lascăr, din București, m-a pișcat curiozitatea să văd ce este dincolo de ușa interzisă a camerei mele. Deschizând ușa și împiedicându-mă, am trezit-o pe mama din somn. Supărată că am trecut pe unde nu aveam voie, ea m-a luat de mână, m-a pus la colț între dulap și perete și a spus: „Vei sta aici cinci minute ca pedeapsă. Să nu mai faci asta!“ Dulapul era dintr-un lemn de culoare portocaliu-deschis cu nervuri mai închise care mi-au rămas bine întipărite în minte… Aflându-mă în București, m-am dus s-o văd pe Sanda Popescu căsătorită Stoicovici, zisă Pepéca (familia mamei sale fiind fina familiei Mirica, din partea mamei mele). Ea locuiește pe strada Armenească, de când eram amândouă copile… Tot stând de vorbă, a vrut să-mi arate cum își aranjase casa. Când am intrat în dormitor, am rămas încremenită. Dulapul din dormitorul mamei era acolo! Sanda începuse să-mi explice că Mancy i-l lăsase cadou, fiind prea mare și greu de dus la Craiova…, iar eu, atrasă de dulap, nu auzeam nimic, am mers spre latura lui lipită de perete și m-am lăsat în genunchi la înălțimea celor trei ani ce-i aveam atunci, să revăd lemnul portocaliu cu nervurile sale, atât de bine întipărite în minte… În acel moment tot ce a fost și am trăit de-a lungul întregii mele vieți s-a spulberat într-o clipă, de parcă atunci eram pedepsită. Eram în altă lume, în care o așteptam pe Mancy să-mi dea mâna să mă scoată de la colț… Amintirile nu te iartă! Ele m-au făcut să aștern pe hârtie aceste două volume.

New York, 6 noiembrie 2013