Paradisurile fiscale si centrele financiare offshore. Editia 2
de: Buzan Cristian George
Publicat de: Editura CH Beck
Anunta-ma cand revine pe stoc!Indiferent de estimări, este cert că impactul paradisurilor fiscale şi al centrelor offshore asupra economiei mondiale este considerabil: de exemplu, state ca insulele Cayman sau Bermuda sunt lideri mondiali în industria financiar-bancară, iar altele, precum Insulele Virgine Britanice şi insulele Canalului Mânecii deţin recordul la numărul de societăţi comerciale offshore.
încurajate de acutizarea fenomenului de globalizare financiară, paradisurile fiscale şi centrele offshore deţin şi alte recorduri: sunt pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de bănci raportat la numărul de locuitori, volumul de investiţii primite şi cele pe care le efectuează.
Este evident că nivelul semnificativ al fondurilor băneşti derulate prin intermediul paradisurilor fiscale şi al centrelor offshore este foarte tentant pentru criminalitatea financiară. în acest sens, folosirea entităţilor multiple de tip ecran şi derularea de operaţiuni economice fictive sunt doar câteva din tehnicile pe care unii agenţi economici le folosesc în activităţile lor ilicite.
General | |
Anul | 2012 |
Autor | Buzan Cristian George |
Categorii | Afaceri / Economie / Bani, Legislatie / Fiscalitate, Carti |
Editura | Editura CH Beck |
ISBN | 978-606-18-0033-9 |
Pagini | 232 pagini |