Pachet: Codul de procedura fiscala si Codul fiscal comentat si adnotat cu legislatie secundara si complementara, jurisprudenta, norme metodologice si instructiuni - 2021

de: Emilian Duca

 

Publicat de: Editura Universul Juridic

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Pachetul contine:
1. Codul fiscal comentat si adnotat cu legislatie secundara si complementara, jurisprudenta si norme metodologice – 2021

Ediția 2021 a lucrării Codul fiscal comentat și adnotat reprezintă o evoluție față de edițiile anterioare, atât prin comentariile extensive ale autorului, cât și prin preluarea unor clarificări aduse de jurisprudența națională și europeană.

Așa cum v-am obișnuit, sub textul actualizat al articolelor noului Cod fiscal au fost inserate normele metodologice, trimiteri la legislația secundară sau complementară, după caz, precum și extrase din jurisprudența relevantă pentru interpretarea corectă a dispozițiilor legale. În continuare, au fost incluse noi comentarii ale autorului, fiind evidențiate principalele elemente de noutate față de vechiul Cod fiscal (Legea nr. 571/2003), trimiteri la doctrină, precum și unele soluții comunicate public de către autoritățile fiscale. Toate aceste elemente reprezintă instrumente de validare sau de corectare a propriilor opinii și interpretări ale legislației fiscale.

În completarea textului Codului, sub formă de Anexe, au fost incluse acte normative și alte informații care completează sfera de aplicare a Codului fiscal, astfel încât cititorul să fie scutit, în măsura posibilului, de efortul cercetării și actualizării acesteia. Menționăm în acest context: deciziile Comisiei fiscale centrale, catalogul mijloacelor fixe, lista convențiilor de evitare a dublei impuneri, decizii CJUE în domeniul impozitelor directe, extrase din regulamente europene etc.


Lucrarea se adresează atât profesioniștilor din domeniul fiscal, cât și tuturor celor care doresc să înțeleagă normele juridice care guvernează activitatea autorităților fiscale. Informațiile cuprinse în acest volum vin în sprijinul activității practicienilor, în sensul reducerii efortului de actualizare a informației și al valorificării experienței anterioare. Chiar dacă persistă riscul unor modificări legislative după publicarea acestei lucrări, cititorii vor avea la îndemână un instrument pentru elaborarea propriilor opinii și interpretări asupra legislației fiscale.

2. Codul de procedura fiscala comentat si adnotat cu legislatie secundara si complementara, jurisprudenta si instructiuni – 2021

Codul de procedură fiscală comentat și adnotat (2021) reprezintă o evoluție față de edițiile anterioare, atât prin comentariile extensive ale autorului, cât și prin preluarea unor clarificări aduse de jurisprudența națională și europeană.

Așa cum v-am obișnuit, sub textul actualizat al articolelor noului Cod de procedură fiscală au fost inserate instrucțiuni (ex.: privind procedura de contestare a actelor administrative fiscale), trimiteri la legislația secundară sau complementară, după caz, precum și extrase din jurisprudența relevantă pentru interpretarea corectă a dispozițiilor legale.

În continuare, au fost incluse comentariile autorului, precum și note referitoare la doctrină și la practica administrativă și judiciară. Toate aceste elemente reprezintă instrumente de validare sau de corectare a propriilor opinii și interpretări ale legislației fiscale.

În completarea textului Codului, sub formă de Anexe, au fost incluse deciziile Comisiei fiscale centrale și ale Comisiei de proceduri fiscale privind probleme de procedură fiscală; legislația secundară (eșalonări la plată, procedura de rambursare a TVA, procedura de restituire a sumelor de la buget, reglementări privind controlul fiscal, prețurile de transfer, soluțiile fiscale anticipate și acordurile de preț în avans); legislația conexă (reglementarea cazierului fiscal – inclusiv lista contravențiilor și a infracțiunilor din domeniul fiscal care se înscriu în acesta –, regimul contravențiilor, Legea contenciosului administrativ și Legea evaziunii fiscale).

Lucrarea se adresează atât profesioniștilor din domeniul fiscal, cât și tuturor celor care doresc să înțeleagă normele juridice care guvernează activitatea autorităților fiscale. Informațiile cuprinse în aceasta vin în sprijinul activității practicienilor, în sensul reducerii efortului de actualizare a informației și de valorificare a experienței anterioare.

General
Anul 2021
Autor Emilian Duca
Categorii Drept, Coduri si legi comentate, Jurisprudenta, Drept fiscal, Carti
Colectie Coduri Comentate
Editura Editura Universul Juridic
Pagini 1728 pagini
Format Softcover

RECENZII Pachet: Codul de procedura fiscala si Codul fiscal comentat si adnotat cu legislatie secundara si complementara, jurisprudenta, norme metodologice si instructiuni - 2021 de Emilian Duca

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie