Orfice la persoana intai

Lumea scrierilor lui Marian Drumur nu e nici buna, nici rea. Este derizorie. O lume perfect verosimila, dar inutila si inexplicabila. Am putea-o numi post-realitate, ori, mai exact, infra-realitate. Vital si, concomitent, agonic, impacat, pare-se, cu nevolnicia lui, acest univers schiteaza, timid, la rastimpuri, anume tentative de a se salva, de a-si redobandi existenta fi reasca, spiritualitatea uitata. Una dintre aceste tentative este de ordin structural (vizeaza re-organizarea); cealalta – este de ordin dinamic: telul, proiectul, vectorul ce poate motiva, reactiva, mobiliza energiile stinse si asigura un viitor. Astfel, pe de o parte, din masa sociala informa se desprind, cand si cand, coagulari cat de cat conturate, supuse unor reguli si unei conduite. Atata doar ca atare substitute, atare intreguri fi e isi contrazic, chiar daca partial, statutul, fi e au o functionalitate maladiva (spitalul) sau aberanta (institutia culturala). In scurt timp, toate aceste insule „de normalitat e” isi abandoneaza relieful si dispar in ambianta amorfa. La randul lor, pe de alta parte, impulsurile schimbarii, ale iesirii din supravietuirea fara sens, altfel spus evenimentul isi reveleaza, curand, vidul, natura iluzorie, strict retorica, sau chiar fantastica. (Eugen Dorcescu)Fragment din carte:De mirare cum nimerise ofiterul, in blocul acela mare, direct la adresa… aveau probabil niste repere… cert este ca m-a gasit.— La ora doua fix va prezentati la aplicatie, a zis. Locatia o stiti, efectele de asemenea…— Chiar la pranz? am obiectat, de forma.— Ora doua dupa miezul noptii, a precizat el.Nu paisprezece! Exactitate si disciplina! Am onoarea sa va salut! Asta era; rucsacul statea pregatit in debara, locuinta pasagera austera ma atragea prea putin… gandurile puteau hoinari nitel, daca soneria intrarii nu insista.— Nenea, a zis primul din pustii de la usa, in acordul celorlalti, ne-ati promis o noapte a povestilor… si acum plecati?!