Opere II. Arta Popescu

"Acuma, Doamne, ce sa-i mai facem?...Spune si Dumneata...La noi, aicia, circu' e baza. Circu'! Si nimic altceva. Ne chinuim si noi ca animalele-alea cu Arta. Doar stii si Matale ca ele sunt chiar batute din cauza frumosului... Acuma, daca ar fi dupa mine, eu i-as vindeca pe toti de fandacsiile astea, de orice fum de-al lor... Nu trece anul si - sa te tii - iar o dresura cu zece-doispe nebuni... Dar nu oricum... Nebuni d-aia fiorosi, numai unu' s-unu', dupa gratii, in lanturi, cu spume. Numai asa se face o data inspre ei careva cu Arta si imediat sunt cuminti, politicosi si scriu versuri. Ge-ni-a-le, Doamne, ge-ni-a-le! Pai, daca se-mbolnaveste omu' de la frumosu' asta, poate s-o si vindeca cu el... Ca daca animalele aduc a om din cauza Artei, poate o sa semene si Popescu cu omu' daca scrie si el un vers-doua, acolo. Dac-ai vrea si Matale..." "Ah, Doamne! Toata seara m-am gandit la cantareata aia, aia de-i profesoara si la Conservator... Stii Tu: Arta Florescu. Pai numai sa-ntalnesc eu vreo fata s-o cheme asa: ARTA! Nici nu m-as gandi: imediat as lua-o de nevasta! Ce mai, cu acte-n regula: Arta Popescu!(...) Macar de mi-ai scoate-o, Doamne, in cale! Arta! Arta Popescu! Uniti pe viata! Pe veci a mea!" Cristian Popescu