Niciodata...

Se iveau zorile… „în lumina albă a zorilor, caută‑mă! Voi fi mereu acolo, în umbra ta…”
Privi de jur‑împrejur în cameră. Din ușă, se mai uită o dată la tabloul ei… Acolo… pe faleză… în lumina blândă a înserării, când cerul cuprindea marea… îi dăruise sufletul ei…
„– Nous deux, nous nous aimerons et resterons ensemble au‑delà de la mort.” – șopti el.
„– Hичего не разлучит нас! Никогда!” – șopti ea.
Strânse mai tare în pumn hârtia împăturită și ieși…