Negocieri pentru parteneriate

de: Vasile Puscas

 

Publicat de: Editura Scoala Ardeleana

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Am conceput și elaborat acest ghid despre negocierile pentru parteneriate cu speranța că liderii politici, economici, sociali etc. vor înțelege că există soluții manageriale la problemele complicate ale lumii de azi și de mâine, iar una din ele este negocierea pentru parteneriate. Iar generațiile actuale și cele viitoare de studenți să înțeleagă că principala cale de interconectare la relațiile sociale ale globalității în care trăiesc este negocierea și dacă vor practica negocierea partenerială va fi un beneficiu și pentru ei și pentru societate.

Vasile Pușcaș

* * *

Vasile Pușcaș este profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde susține cursuri la disciplinele Relații Internaționale, Negocieri internaționale, Negocieri europene. Din 2011 este Profesor Jean Monnet Ad Personam.

începând cu anul 2000, este profesor la International University Institute of European Studies (IUIES) în Gorizia/Trieste (Italia). Este membru în Board-ul mai multor organizații profesionale din domeniul Relațiilor Internaționale, precum Institutul de Diplomație Culturală din Berlin, European University Institute din Florența, Institute for International Sociology din Gorizia.

între 1991 și 1994 a fost diplomat al României, în New York și Washington, D.C. Din decembrie 2000 până la sfârșitul negocierilor de aderare cu UE (dec. 2004), a fost Negociatorul Șef al României, membru al Guvernului României. între 2000 și 2008 a fost membru al Parlamentului României. între dec. 2008-oct.2009 a fost ministru al Afacerilor Europene în Guvernul României.

Cărți publicate: Dr. Petru Groza – pentru o „lume nouă” , (1985), Alma Mater Napocensis – Idealul universităţii moderne (1994), Al Doilea Război Mondial. Transilvania şi aranjamentele europene. 1940-1944 (1995), Căderea României în Balcani (2000), Pulsul istoriei în Europa Centrală (1998), Relaţii internaţionale contemporane (2003), Speranţă şi disperare – Negocieri româno-aliate, 1943-1944 (1995, 2003), Universitate-Societate- Modernizare (1995, 2003), Negociind cu Uniunea Europeană , 6 volume, (2003-2005), Relaţii internaţionale/transnaţionale (2005,2007), “Sticks and Carrots”. Regranting the Most- Favored-Nation Status for Romania ( US Congress , 1990-1996) /„Bastoane şi Morcovi”, Reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate ( Congresul SUA , (1990-1996) (2006), European Negotiations. A Case Study: The Romania’s Accession to EU (2006), România şi iar România. Note pentru o istorie a prezentului (2007)), România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004) (2007), România: de la preaderare la postaderare (2008), Teme europene (2008), Euro-Topics (2009), International/Transnational Relations (2009), Managing Global Interdependencies (2010), Europa în criză (2011), Uniunea Europeană. State-Pieţe-Cetăţeni (2011), Spiritul european, azi (2012), EU Accession Negotiations (A Handbook) (2013).

General
Anul 2016
Autor Vasile Puscas
Categorii Afaceri / Economie / Bani, Economie politica, Carti
Colectie Scoala ardeleana de stiinte politice
Editura Editura Scoala Ardeleana
ISBN 9786068770802
Pagini 220 pagini

RECENZII Negocieri pentru parteneriate de Vasile Puscas

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie