Michael Schumacher, dincolo de maretie - James Allen

de: James Allen

 

Publicat de: Preda Publishing

48.15 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Michael Schumacher este un fenomen creat de el insusi. Desi provine dintr-un mediu umil, fara bani, a ajuns sa domine cel mai spectaculos si mai periculos sport din lume. Cand Schumacher a obtinut cel de-al saptelea titlu mondial in 2004, dupa care a perseverat pana la un total de 91 de victorii de Grand Prix, i-a lasat mult in urma pe marii Senna, Prost si Fangio si a ridicat stacheta la un nivel pe care nimeni nu si l-ar fi imaginat vreodata posibil. 

  Dar atunci cand ai in fata fenomenul Michael Schumacher, este greu sa ajungi sa cunosti caracterul omului Michael Schumacher. Nu ajuta nici faptul ca este o persoana foarte rezervata, mereu atenta sa nu permita presei si publicului sa se apropie prea mult. Etosul sau sportiv a fost intotdeauna „nu dezvalui niciodata nimic” si acest principiu a fost valabil atat in ceea ce priveste caracterul sau cat si concurenta pe pista.   Schumacher a avut un mic diavol in el si multi nu sunt inca dispusi sa-l ierte pentru acest lucru. La asta s-a adaugat si faptul ca s-a dedicat cu totul meseriei si artei sale, cautand in mod meticulos perfectiunea. Actrita de origine franceza Jeanne Moreau a spus odata ca „perfectiunea intr-un om este usor de admirat dar greu de iubit” si aceasta observatie a fost cu siguranta valabila si in cazul lui Michael Schumacher. El nu a avut stilul lui Senna, nici evidenta pasiune bruta a acestuia. In schimb precizia, munca grea, disciplina si abilitatea de a-si controla emotiile au fost semnele sale distinctive. Dar aceste calitati nu castiga inimi si minti. A refuzat sa-si arate umanitatea, despre care cei care il cunosc foarte bine jura ca este exceptionala, dupa cum vom descoperi in biografia lui James Allen. Fragment din volumul "Michael Schumacher, dincolo de maretie" de James Allen:   "Michael Schumacher l-a respectat foarte mult pe Ayrton Senna. Problema era ca Schumacher simtea ca Senna nu-l respecta. Doar in ultimele luni ale rivalitatii lor, chiar inainte de moartea lui Senna, la Imola in mai 1994, brazilianul i-a aratat lui Schumacher respectul pe care acesta il ravnea. Umbra lui Senna se rasfrange mult in cariera lui Michael. Ar fi o exagerare sa spunem ca il bantuie, dar moartea lui Senna si apropierea lui Schumacher de locul cu pricina au lasat cu siguranta o amprenta de nesters asupra unui om care, in ciuda aparentelor, este de fapt foarte sensibil. Duelul dintre ei era asteptat de toata lumea, dar soarta a decretat ca avea sa dureze doar doua sezoane si jumatate - au impartit aceeasi grila de start doar de 41 de ori. Willi Weber spune:  Pentru noi toti, ceea ce i s-a intamplat lui Senna este o pierdere tragica si ne-ar fi placut sa fi continuat sa pilotam alaturi de el in Formula 1 si lui Michael i-ar fi placut sa-i arate cat de bun este cu adevarat. Sunt sigur ca Ayrton Senna stia ca Michael va prelua stafeta de la el. A simtit-o, altfel nu s-ar fi ajuns la aceste reprosuri dintre Michael si el. Stia deja ca exista cineva cu totul special in masina, care e capabil sa-i doboare recordurile si sa conduca mai repede decat a facut-o el vreodata.  La inceputul carierei sale in Formula 1, Schumacher era pe deplin constient ca Senna era cel mai tare si tanarul pretendent a incercat inca de la inceput spuna ca are un nou concurent. Cei doi au avut mai multe confruntari, atat pe pista, cat si in afara ei, Schumacher incercand in mod deliberat sa se bage pe sub pielea lui Senna. Era constient de faptul ca brazilianul e o persoana emotionala si l-a provocat pana s-a enervat in mai multe randuri. Un lucru pe care Schumacher nu il putea accepta la Senna era ca acesta le tinea predici pilotilor juniori despre siguranta si respect si apoi se comporta pe pista de parca acele reguli nu i se aplicau si lui. Cand Schumacher a vorbit despre acest lucru in public, Senna i-a inchis gura cu salbaticie, la un moment dat dandu-i si porecla de „prostanac". Intre timp, confruntarile lor de pe pista erau din ce in ce mai intense si mai presarate cu amenintari, cei doi piloti condusi de testosteron ruland cu 320 km/ora pentru a se intimida reciproc. Senna va avea o influenta foarte mare asupra dezvoltarii caracterului si stilului lui Michael. Schumacher era constient de faptul ca Senna a lucrat din greu pentru a uni echipa in jurul lui, ca totul sa mearga asa cum isi dorea el si sa-i ofere cea mai buna sansa la victorie. Era remarcabil de bun in a-i motiva pe toti sa-si imbunatateasca prestatiile, precum si masina pe care i-au dat-o. Ii vizita adesea pe inginerii Honda in Japonia, pana la punctul in care ajunsesera sa creada ca e zeu. La pista, in sesiunile de informare ale pilotilor, Schumacher a observat cum Senna vorbea cu pilotii de pe ultimele locuri de pe grila de start, stabilind o relatie buna cu ei, astfel incat acestia sa fie fericiti sa se dea din calea lui in timpul curselor. Pe scurt, Senna lucra la fiecare detaliu pe care il putea manipula pentru a-si oferi un avantaj competitiv. Schumacher era un burete care absorbea idei noi si observa cu atentie modul in care opera marele campion. Pe masura ce propria cariera avansa, Schumacher a adoptat o abordare similara, dar a cizelat-o si mai mult. Senna i-a facut cunostinta lui Schumacher cu ceea ce poate fi descris doar ca mentalitatea unui pilot de „a castiga cu orice pret". Brazilianul nu accepta sub nicio forma ca altcineva putea fi mai bun decat el si nu a fost niciodata dispus sa se lase batut. Cand Nigel Mansell a castigat titlul mondial in 1992, Senna i-a soptit la ureche aceste cuvinte reci pe podium: „Acum stii de ce sunt un nemernic; pentru ca nu vreau ca nimeni altcineva sa experimenteze ceea ce simti tu acum.” Mansell marturiseste ca i-a inghetat sangele in vene atunci. Senna insusi a fost insangerat in unele lupte intense de pe pista, cu Alain Prost, inclusiv in cele doua ocazii dezonorante cand cei doi au intrat unul in altul in confruntarea pentru campionatul mondial. Tacticile dure pe pista erau frecvente in acele zile, vorbim despre barbati duri care-si lamureau divergentele la viteza mare. Cand a fost parasutat intr-una dintre echipele de top la sfarsitul anului 1991, Schumacher s-a trezit imediat facand parte din grupul lor. In a treia runda a sezonului 1992, cu doar noua curse in cariera lui de Formula 1, a avut prima confruntare cu Senna."
General
Anul 2014
Autor James Allen
Categoria Memorii Jurnal
Colectie iLegend
Editie Necartonata
Editura Preda Publishing
Dimensiuni 230 x 160 x 17 mm
Pagini 272
Traducator Nicoleta Mitrofan

RECENZII Michael Schumacher, dincolo de maretie - James Allen de James Allen

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie

 
De acelasi autor

James Allen

James Allen a fost un autor si un ganditor renumit care a trait intre 1864 si 1912. S-a nascut in Engleza, iar lucrarile sale au fost scrise in limba engleza. Era un filosof, un scriitor motivațional și un ganditor spiritual, care a avut o influență imensă asupra multor generații de cititori. Vezi toate cartile scrise de James Allen