Manusi albe, manusi negre

Cultul eroilor oferea candva un inteles favorabil verbului "a muri". Gaseam in el un fel de "estetica a disparitiei", un ansamblu de gesturi si valori prin care incercam sa iesim din scena cat mai onorabil cu putinta. Cultul acesta ne mai invata sa fim oricand pregatiti pentru ultima zi, sa nu ne lasam impresionati de apropierea mortii. Astfel, ultima fapta avea puterea de a ne incununa intreaga existenta, indiferent cat de scurta fusese, dand tanarului sansa de a vedea in biografia lui un intreg, o reusita, nu un destin neimplinit. Mai mult, vechii greci credeau ca omul pleca in eternitate cu infatisarea pe care o avea in clipa de pe urma; iar tineretea fiind asimilata cu frumusetea, cei care mureau in floarea varstei pareau niste privilegiati ai sortii.