Mai are timpul rabdare? Studii si eseuri de istorie si critica literara

„Dorind să corijeze excesele generalizărilor facile, Liviu Papadima spune într-unul din eseurile sale că literatura se explorează pe poteci, nu pe autostrăzi. De fapt, dacă jocul criticii e practicat cu responsabilitate, apare necesitatea de a face şi una, şi alta: să priveşti de la înălţime, spre a identifica marile contururi ale orografiei literare, dar şi de aproape, spre a savura prospeţimea şi subtilităţile detaliilor.
Cartea de faţă e o excelentă punere în scenă a ambelor perspective. în primele capitole cititorul e introdus în formularea nuanţată şi riguroasă a secretelor de meserie ale câtorva scrieri de vârf: Despot-Vodă, Amintirile... lui Creangă, schiţele lui Caragiale, poezia lui Arghezi, jurnalul lui Steinhardt etc. în ultimele capitole, prevalează conexiunile ample şi retrospectivele globale, între care şi o remarcabilă sinteză în 25 de pagini a evoluţiei literaturii noastre, de la primii paşi către modernitate până azi.
Liviu Papadima îşi execută partitura într-un stil incisiv şi controlat, elegant, concis, sobru, fără efuziuni retorice şi clişee leneşe. Analizele sale sunt atente, migăloase, de o logică impecabilă, efectuate precum în chirurgie, cu sânge rece şi fără „états d’âme“. Lectura ni-l descoperă ca un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxată, dezbărat de orice complicitate cu stereotipurile autohtoniste. E evident înclinat mai degrabă să persifleze ridicolele şi vicisitudinile cotidianului decât să se plângă de ele. Aşadar, un discipol al lui Caragiale, ca mulţi dintre optzecişti. Cartea de faţă îi certifică o dată în plus vocaţia şi-i confirmă locul de frunte pe care-l ocupă în critica universitară de prestigiu.”