Luna de miere

"De cand n-o mai imboldea ghimpele ingrijorarii, dormea bine si era vesela. Aproape ca nu se mai gandea la situatia in care fusese, cu barbatul bolnav pe moarte in spital, cu trei copii mici veniti unul dupa altul, cu marea nesiguranta care ameninta sa puna stapanire pe calmul ei. Acum se bucura de ceea ce primea de la Cel de sus. Intelegea taria aerului dupa felul cum i se aratau particulele luminoase, stia cand se schimba vremea dupa cum cantau pasarile salbatice. Iar pe Vasile tot il mai surprindea uneori, dimineata, cand se trezea, inaltat intr-un cot, privind-o cu drag. Iar ea, deschizand in acest fel ochii, isi amintea ca i se incredintase acelui barbat datorita unei crengute de busuioc si a unui vis avut in noaptea de Boboteaza. Si se ridica aparent preocupata sa vada ce fac cei mici dar si ca sa ascunda zambetul de multumire.Nu gresise crezand intr-o crenguta de busuioc."Citisem romanul anterior, Ca frunza-n vant, imi placuse si mi-am spus parerea public in paginile unei reviste literare. Este, intr-adevar, o prozatoare implinita, cu stiinta constructiei narative si cu dispuneri epice convingatoare. Intr-o lume in care apar mii de poeti - toti, sau majoritatea cu pretentii de genialitate si de recunoastere din partea criticilor - prozatoarea Doina Popa este, orice s-ar spune, o scriitoare experimentata, harnica si dispusa la efort. Cum sa n-o apreciez si sa n-o citesc cu interes nescazut? Nu-mi este deloc usor sa realizez o incadrare tematica a noului roman semnat de Doina Popa. As putea spune ca este un roman erotic, cum sugereaza si titlul, si cum ne sugereaza infrigurarile eroinei nubile, aflata la varsta mariajului. La fel as putea zice ca este o fresca a satului romanesc, cu traditiile, obiceiurile si cu toate cutumele ancestrale, pe care regimul comunist le va ignora si destructura, impunandu-i o forma de viata total straina de spiritul romanesc – dupa modelul impus de vecinul rasaritean. Mai putem spune ca este un roman memorialistic, intrucat marturisirea eroinei, cu toate dramele si peripetiile sale si cu toate relatarile despre un mod de viata real, plin de intamplari si evenimente certificabile, dau intreaga substanta a romanului. Si la fel mai putem considera ca se incadreaza in genul lucrarilor care denunta prigoana comunista indreptata impotriva celor proveniti din generatia interbelica, adevarate modele de viata, de conduita si comportament, care erau priviti ca niste dusmani ai poporului si de care statul comunist trebuia sa se dispenseze, cel mai adesea printr-un regim de penitenta si de infometare la capatul caruia aparea inanitia, moartea. - Ionel Necula, critic literar