Lumi in oglinda. Jurnal 2010-2015 - Mihaela Albu

… Nu m-am putut desprinde de Jurnalul tau. O carte vie, cu viata din viata ta agitata si atat de bogata, devotata profesiei, cartii, oamenilor. N-am avut sub ochi de mult o lectura atat de captivanta, cu pendulari intre sinceritate si delicatete (dar lasand sa se subinteleaga clar dezaprobarea sau ironia acida), cu o cautare a sensului existentei sub toate planurile (si, slava Domnului, ale tale seamana  cu ochiul carabusului, cel cu o mie de fatete!), cu o ubicuitate fantastica, in care sa reusesti sa fi i liantul cultural, politic chiar, sa insemni pentru tine insati ferment creator si pentru altii stimulent de a se "denuda" in slujba prieteniei, a literaturii, a relegarii de lumea parasita din motive fi resti sau nevoite! /…/
Rar mi-a fost dat sa nu ma "plictiseasca" lectura unui Jurnal, nu doar datorita fortei cu care ai esentializat evenimentele, locurile, oamenii, ci si cursivitatii cu care ai scris, foamei si setei cu care ai asimilat si ti-ai "adjudecat" noile "cunostinte" in toate sensurile posibile. - Passionaria Stoicescu

Dupa o emotionanta si instructiva lectura a jurnalului: Et in America… al Mihaelei Albu, m-am pomenit zicandu-mi: Daca as fi  citit in tinerete aceasta carte cred ca azi as fi  fost alt om. M-a marcat si acum destul.

Mihaela Albu are un spirit de observatie special, un suflet de o sensibilitate deosebita, o minte patrunzatoare si un mod de exprimare a gandurilor, a trairilor personale "cu totul si cu totul de aur" - te fericeste, te imbogateste, te innobileaza. Relatarile, povestirile capata, sub condeiul iscusit al Mihaelei Albu, o desfasurare cinematografica, numai ca domnia sa nu se dezlipeste de imaginile, de trairile, as zice de propriile cuvinte - ramane tot timpul personajul central, viu, o vezi in actiune, in miscare, ii poti palpa gandurile, sentimentele. Rareori citirea unei carti m-a incarcat cu atata energie pozitiva, cu atata pofta de viata, cu atata dorinta de a intreprinde eu insumi ceva pentru mine insumi, pentru semenii mei. - Florian Saioc