Legenda Luceafarului - Mihai Eminescu

«In descrierea unui voiaj in tarile romane germanul K. povesteste legenda Luceafarului. Aceasta e povestea. Iar intelesul alegoric ce i l-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de simpla uitare, pe de alta parte insa, pe pamint, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc», scria Eminescu pe marginea manuscrisului uneia din multele variante ale poemului Luceafarul. Pe aceeasi fila poetul isi continua gindul, intr-o forma mai succinta: «Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamint si i-am dat acest inteles alegoric».

Acest « german K. » era Richard Kunisch, autorul unei culegeri intitulata Bukarest und Stambul. Skizzen ans Ungarn, Rumanien und der Turkei (Bucuresti si Stambul. Schite din Ungaria, Romania si Turcia), aparuta in 1861 si reeditata in 1868 si 1869.
Lui Eminescu care, in toamna anului 1872, venise la Berlin cu scopul de a-si continua studiile universitare, nu putea sa-i scape acest titlu de carte. Astfel, cele doua basme romanesti culese de Kunisch (Das Madchen im golden Garten si Die Jungfrau ohne Korper) vor intra imediat in laboratorul de creatie al poetului, din care vor iesi minunatele basme versificate: "Fata-n gradina de aur" si "Miron si frumoasa fara corp". Daca "Miron si frumoasa fara corp" a ramas la stadiul de basm, "Fata-n gradina de aur" va cunoaste o indelungata si migaloasa slefuire, care se va sfirsi odata cu publicarea in Almanahul Societatii Academice Social-Literare « Romania Juna » a poemei Luceafarul.
Societatea studentilor romani din capitala Imperiului Habsburgic, Viena, din care facuse parte la timpul sau si Eminescu, izbutise, dupa mai multi ani de stradanii, sa scoata de sub tipar, in aprilie 1883, Almanahul « Romaniei June ». In paginile acestei publicatii tinerii redactori isi propuneau: « sa intruneasca in fiecare an pe cei mai de frunte reprezentanti ai literaturii romane ; astfel din an in an, lamureau editorii, se va putea si in acest mod observa miscarea noastra literara, ceea-ce inca este o conditie pentru progres. In Almanahul prezent, precizau ei, multe pietricele pretioase din mozaicul literaturii romane lipsesc ».
Prezenta editie omagiala intruneste basmul lui Kunisch, "Fata din gradina de aur", in traducerea lui D. Caracostea, basmul versificat "Fata-n gradina de aur" si poemul "Luceafarul".
Am pastrat ortografia si punctuatia editiilor din care au fost reproduse textele. - Horia Zava

Fragment din carte:

"A fost odat-un Imparat — el fu-nca
In vremi de aur, ce nu pot sa-ntorn,
Cind in paduri, in lacuri, lanuri, lunca,
Vorbeai cu zeii, de sunai din corn.
Avea o fata dulce, mindra, prunca,
Cu cari basme vremile s-adorn',
Cind trece ea, frumoase flori se pleaca-n
Usorii pasi, in valea c-un mesteacan.

In van i-o cer. Batrinul se gindeste,
Prea e frumoasa, prea nu e de lume —
Ma mir cum cerul nu s-ademeneste
Sa scrie-n stele dulcele ei nume;
E rau poetul, care n-o numeste,
Barbara tara, unde-al ei renume
Inca n-a-ajuns, si chipu-i rapitoriu
Nu-i de privirea celor muritori. "