Leadership: puterea inteligenței emoționale

de: Daniel Goleman

 

Publicat de: Curtea Veche

25.50 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Cartea de faţă, despre puterea inteli­genţei emoţionale în leadership, este prima culegere cuprinzătoare în care autorul îşi adună descoperirile cheie în domeniu. Acest material, adeseori extras din celelalte cărţi ale lui Daniel Goleman, care şi-au demonstrat din plin eficienţa, e de natură să sprijine dezvoltarea unui management per­formant şi inovator.

Am adunat la un loc, rezumându-le într-o singură carte, esenţa ­scrierilor mele din ultimii douăzeci de ani, care ilustrează cel mai bine impactul pozitiv al inteligenţei emoţionale asupra excelenţei individuale şi organizaţionale. Luaţi această carte ca pe o trusă de scule. Fiecare capitol este un instrument unic şi util, care-i ajută pe lideri, traineri, recrutori de resurse umane, administratori şi educatori să-i ghideze şi motiveze cu eficienţă pe ceilalţi.


Daniel Goleman se numără printre cei mai influenţi zece autori care au scris despre lumea afacerilor, conform Accenture Institute for Strategic Change, iar The Wall Street Journal l-a inclus în topul celor mai influenţi zece gânditori preocupaţi de economie. Articolul „What Makes a Leader?“ din Harvard Business Review scris de dr. Goleman este cel mai citit material din această publicaţie, din toate timpurile, fiind cel mai solicitat pentru republicare în anul 1999.

Dr. Goleman a scris despre ştiinţele creierului şi comportamentale pentru The New York Times timp de 12 ani. Este cofondator al Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning şi codirector al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations.
General
Anul 2016
Autor Daniel Goleman
Categorii Afaceri / Economie / Bani, Leadership, Carti
Colectie Seria Daniel Goleman
Editura Editura Curtea Veche
Dimensiuni 13.0 x 20.0 cm
Format ediție Paperback
ISBN 9786065888616
Pagini 160 pagini, 160
Titlu Original Leadership: The Power of Emotional Intelligence. Selected Writings
Traducere Ana-Maria Datcu

RECENZII Leadership: puterea inteligenței emoționale de Daniel Goleman

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie