La ferestre scutece albe

„Poemul in cincizeci de secvente al lui Vasile Iftime, ecou liric tulburator la tragedia ucraineana la care asistam inca, provocata de brutala invazie ruseasca, creste pe un sol elegiac si propune un imaginar conturat in regim antifrastic, amar-ironic. O voce din afara se rosteste de la inceput, de „sus”, adica de pe pozitia unei puteri paman-tene dictatoriale ce se subsituie cinic instantelor metafizice inalt-tutelare, hotarand anotimpuri si recolte – dar unele de cartuse si paine „cu gustul prafului de pusca”, salopete rosii pentru ingeri, caciuli cu stea rosie in frunte, cu „inima lui stalin in locul inimii ingerului”, pregatind un glonte chiar si pentru Iisus... E un univers populat de o figuratie angelica, simbolica, in care trei ipostaze ale fiintelor ce intermediaza intre divin si lumea de jos intra si ies din pagina scrisa, trecand praguri imponderabile: lume eterica – „ingerii celor care s-au nascut”, „ingerii celor ce nu mai sunt”, „ingerii celor pe cale sa se nasca” –, amintind cumva de lumea transparentelor si imponderabilelor lui Nichita Stanescu, in care nascutii si nenascutii se perinda si se urmaresc pe scena fictiunii poetice.”, Ion Pop