Jurnalul rosu. Ansamblul 'Doina' al Armatei R.S.R. in China revolutiei culturale si in Coreea de Nord

Trei turnee, efectuate de Ansamblul „Doina” al Armatei intr-un interval de 11 ani, sunt consemnate, pas cu pas, de unul dintre membrii corului, Gheorghe „Gogu” Ghiulamila, intr-un jurnal unic, cu un farmec aparte, in multe dintre notatii putandu-se observa – in ciuda faptului ca autorul nu a fost scriitor – un extraordinar talent literar. Primul turneu din China, care a avut loc in perioada 23 noiembrie 1966 – 13 ianuarie 1967, ne arata un taram incremenit parca intr-o ipostaza bestiala a celei mai bizare manifestari „artistice” a Revolutiei Culturale. Relatarile sunt fidele unei realitati inca necunoscute in Romania acelor ani. Presedintele Mao era venerat ca un zeu. Tot ce misca in China de atunci, de la politica, arta, comert si pana la organizare militara, era influentat direct de gandirea presedintelui Mao. Relatarile lui Gogu Ghiulamila de la fata locului au aerul unor reportaje din timpul razboiului rece. – Gelu Diaconu

vineri, 25 nov.

12.00 – Moscova, gara Kievskaia. Stam in tren, pentru ca nici o oficialitate nu s-a ostenit sa ne astepte si sa ne indrume. Parca am fi cazut din Luna pe o planeta friguroasa. […]

Ajunsi la gara, am fost condusi in sala de asteptare rezervata militarilor, un fel de tarc mare, amenajat cu banci. Am stat nemancati toata ziua, jucand carti, citind sau discutand, ascultandu-ne matele cum chioraie. Tranzitul e tranzit – nici o obligatie din partea localnicilor. Macar sa fi stiut. […]

Multi recruti, inca civili, insotiti de fruntasi sau caporali beti, asteapta diferite trenuri. Probabil ca fara sa vreau m-am uitat cu jind la unul care manca si omul, impresionat de faptul ca un strain, pe deasupra si artist, il studiaza cu interes, mi-a oferit cateva nuci, pe care dupa un fals refuz le-am primit, platindu-le cu o tigara Marasesti si cu doua minute de conversatii prin semne. – Gheorghe Ghiulamila

Acest cartier al orasului, in care se afla si hotelul, este nou, construit in afara vechiului centru al Pekinului: are aspectul unui sat intins, lung si lat. La distante mari, intre 500-600 de metri, rasare cate o cladire mai mare, institutie sau hotel. Casele de locuit sunt cele vechi ramase si nu depasesc nivelul de 2,50 metri. Ziduri de aceeasi inaltime le inconjoara, incat este imposibil sa-ti dai seama ce se afla in spatele lor. De la etajul 7 insa, de la fereastra camerei de hotel, se vede o nemaipomenita ingramadire de cocioabe, despartite de „strazi” late de un metru, curti de 2 sau 3 metri patrati, in care sta cate un batran supraveghind uscarea unor izmene pe o franghie. Este greu sa-mi pot da seama cum invata acesti locatari drumul spre casa in care locuiesc si cum se descurca in acest veritabil labirint de ziduri si cum reusesc sa respire acolo, mai ales vara, cand totul se incinge si abureste de caldura si de cocleala, in mizeria existenta. – Gheorghe Ghiulamila

joi, 1 dec.

Trebuie semnalata masa de pranz pentru ca meniul a fost tipic chinezesc, primul pe care-l mancam vreodata:

Aperitive:

- peste sarat cu alune - felii de limba de vita rasol - sfecla cu castraveti acri - crap prajit in sos caramelizat de rosii - salata de melci si caracatita cu castraveti cruzi - oua jumari cu slanina - tocana de melci cu castraveti de mare, sunca si ceapa, in sos indulcit de rosii - ca incheiere, supa de ciuperci cu mazare - ca bauturi ni s-au servit pigiou si cisue, adica bere si suc. […]

Am mancat din toate, pentru a-mi face o idee despre bucataria chineza. Cu toate ca la noi nu se prepara asemenea mancaruri, am constatat ca sunt foarte bune, unele dintre ele reprezentand chiar o mare finete de arta culinara.

Gheorghe Ghiulamila

Volumul contine 8 pagini cu fotografii din calatoriile autorului in China si Coreea de Nord.