Itinerar de psihanaliza

Intâlnirea psihanalistului cu pacientul său nu este - atunci când are într-adevăr loc - o întâlnire obişnuită.
Ea nu este codificabilă în aspectul ei esenţial de comunicare inconştientă, metaforică, enigmatică, afectivă.
Nu este o întâlnire medicală deşi „pretextul", motivul conştient, sau vârful aisbergului presupun un simptom, o boală, o cerere de vindecare.
Nu este o întâlnire amicală, deşi ea presupune posibilitatea confesiunii, ca şi încrederea în alb: „Nu ştiu dacă am reuşit să vă fac să înţelegeţi problema, nevoia dumneavoastră de a fi salvator, faptul că vă simţiţi vexat că nu aţi reuşit, faptul că acest copil simte abandonul mamei...", spun eu unui tată. El însă îmi răspunde simplu: „Nu am înţeles chiar tot, dar am înţeles că suntem pe mâini bune."
Nu este o întâlnire religioasă deşi credinţa, spovedania, culpa, secretul, angoasa sunt deseori prezente ca într-un confesional.
Nu este întâlnirea cu un pedagog, deşi cererea de „savoir faire", de acte,
tehnici şi proceduri este şi ea nu numai prezentă, ci uneori chiar presantă... Şi cât de greu ne este uneori să răspundem la întrebarea pe care cu naivitate o auzim uneori semnalându-ne eşecul de comunicare şi cel empatic dintre părinţi şi copii: „Cum să procedez cu el?" însemnând de fapt „învaţă-mă să-l iubesc."...
în concepţia freudiană, sexualitatea umană este o psihosexualitate cu o ontogeneză. Este o istorie a diferitelor moduri de a iubi - încorporând, dominând, triumfând, negând valoarea, dăruind, rivalizând, posedând, ucigând, perpetuând etc. - o istorie a modurilor de relaţie cu obiectul de iubire, cel sexual, cel pulsional, este o istorie a dinamicii activ/pasiv la nivelul fiecărei pulsiuni parţiale, o istorie a modalităţilor defensive puse în joc în diverse etape, o istorie a intricării curentelor tandru şi senzual, o istorie a intricării Erosului cu Thanatosul, a capacităţii de a suporta ambivalenţa fără a distruge relaţia sau a fragmenta unitatea subiectivă, o istorie a evoluţiei emoţiei de la corp spre cuvânt şi a păstrării conexiunii dintre afect şi corp, este, în ultimă instanţă, o istorie a separărilor de diverse forme de plăcere, de integrare a lor în alte forme, o istorie a separărilor de diversele obiecte parţiale pentru a le integra în obiectul întregit, real.