Istoria loviturilor de stat Vol.2: Esecul democratiei romane - Alex Mihai Stoenescu

Istoria loviturilor de stat  1821-1999 - Volumul al II-lea: Esecul democratiei romane

Cine a pregatit si a instigat rascoala din 1888? De ce s-a implicat Rusia in viata partidelor politice din Romania? Cine a organizat rascoala din 1907 si cu ce scop? Au murit intr-adevar 11 000 de tarani in 1907? Ce rol a avut regina Maria in politica statului roman? De ce a dezertat printul Carol de pe front si de ce a renuntat la tron, fugind cu Elena Lupescu in Italia? Care sunt secretele loviturii de stat din 7-13 iulie 1903, cunoscute cu numele eronat de "Restauratie"? Pe cine a pus Iuliu Maniu pe tronul Romaniei? De ce a ascuns mereu sau a falsificat trecutul sau Iuliu Maniu? Cum si de ce a aparut miscarea legionara?

Iata cateva intrebari la care Alex Mihai Stoenescu va raspunde in acest volum, fara patima, dar cu efortul permanent al obiectivitatii analitice.


Fragment din cartea "2010 Istoria loviturilor de stat vol.2: Esecul democratiei romane" de Alex Mihai Stoenescu:   "In Mesajul Tronului din 23 mai 1871, Carol I facea un bilant al primului deceniu de statalitate modema a Romaniei si prefigura programul sau politic: Am trecut cu totii prin grele incercari, dar lupta ne-a intarit, experienta ne-a luminat, si, cunoscand mai bine oamenii si lucrurile, vom merge cu pasi mai siguri pe adevarata cale a progresului. Natiunea intreaga, obosita de luptele sterile in care se framanta de mai multi ani si care ii puteau ameninta chiar existenta sa politica, s-a ridicat ca un singur om si, raspunzand apelului ce i-a facut guvemul meu, a pronuntat verdictul sau. Prezenta domniilor voastre aici, domnilor senatori si domnilor deputati, probeaza indestul ca tara este decisa a nu-si cauta fericirea aiurea, decat in online si stabilitate; caci nu fara impunitate se calca legea adevarului si nu fara teribile consecinte se violeaza principiile cele mai fundamentale pe care este asezata societatea. De aceea, sa consolidam prezentul, pentru ca sa asiguram viitorul. Probele constante de incredere in guvemul meu, ce mi se dau din toate partile, linistea ce domneste pretutindeni, afectuoasa primire ce mi s-a facut in calatoria ce am intreprins cu Doamna in o parte a Romaniei m-au convins pe deplin ca tara este eminamente conservatoare, ca lectiunile trecutului au dat roadele lor si ca orice intreprinderi de dezordine nu pot intampina in viitor decat dezaprobare generala, mai inainte chiar de a fi pilduite prin infranarea legilor. Substratul acestei atitudini publice era decizia de a guvema dupa principiile conservatoare, care fundamentasera sistemul parlamentar la nivelul Adunarilor Ad-hoc. Acest fapt presupunea incalcarea unor prevederi fanteziste ale Constitutiei din 1866, oricum inaplicabile, si instituirea unei regim de Dreapta, bazat pe ordine si pe restrangerea unor libertati pentru care societatea romaneasca nu era pregatita. Ideea ca aceasta atitudine de forta ar fi fost indreptata impotriva democratiei si ar fi constituit un abuz, un act dictatorial, o indepartare de la idealurile natiunii - teza draga istoriografiei romane oficiale - este infirmata cu cel putin doua argumente: timp de 5 ani, guvemul conservator nu s-a confruntat cu miscari sociale majore, revolte sau incidente sangeroase, iar contextul real, atitudinea oamenilor politici si a locuitorilor tarii fata de noua orientare a politicii inteme a domnitorului poate fi ilustrata de afirmatifie lui Carol I din scrisoarea catre tatal sau datata 7/19 iunie 1871: La deschiderea Camerei am fost mai calduros salutat ca niciodata; entuziasmul atinse punctul culminant la acea parte din discursul meu unde anunt ca sunt decis a-mi continua misiunea; au trecut cateva minute pana sa pot urma. Cand parasii sala, mi se facura din nou ovatiuni care continuara la intoarcerea mea la palat pe strazile pline de lume."