Istoria ca arena a disputei arhetipale

Cum însuşi autorul o mărturiseşte în introducerea eseului său, tema cărţii este centrată pe "mitul cecitaţii istoriei": altfel spus pe istoria văzută ca "dare de seama despre orbi". Conjugarea... verbelor ei la diateza pasivă care nu onorează nici fides nici ratio, şi nici condiţia omului ca "subiect al istoriei", resuscită arhetipurile polarităţii majore Masculin-Feminin, sugerând lucrarea lor implacabilă în istorie, alternanţa lor la putere, şi coagularea lor în marile Canoane ale istoriei vizibile în special la scara mileniilor... Iraţionalismul istoriei, patologia cu care a fost clasat, ambele, sunt probate de întrebarea fixă ce urmeaza marilor tragedii, "cum a fost cu putinţă ?". Ieşirea din coşmarul istoriei pare o trezire ce confirmă a posteriori "orbirea" care a patronat-o. Tragediile secolului XX (vezi substratul lor mitologic în fascism, nazism şi comunism), sunt astfel considerate din unghiul "limbajului sfârşitului de domnie a arhetipului masculin" şi încheierii misiunii lui istorice. Conflictul Occidentului cu Islamul este evaluat ca o globalizare a conflictului dintre o Religie a Marii Mame ce guvernează Democraţiile liberale şi ultima redută a religiei Marelui Tată (negând astfel ideea unui conflict religios cruce vs. semilună).