George Ciprian. Omul, actorul, scriitorul

Autoarea a studiat filologia la Universitatea din Oradea şi a susţinut teza de doctorat – un studiu monografic asupra operei literare a lui Marin Sorescu – la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în 2001, sub îndrumarea Prof. univ. dr. Ion Pop. În prezent este conferenţiar la Facultatea de Litere din Oradea.

Dintre publicaţiile sale amintim:

Vintilă Horia. Al zecelea cerc (eseu despre o trilogie a exilului), Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2001

Opera lui Marin Sorescu, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2002

Notes on Andrei Makine’s Novels, OmniScriptum GmbH& Co. KG, Saarbrücken, Germany, 2016, Edition Universitaires Europeennes

Cursuri universitare în mai multe ediţii, axate pe poezia, proza si dramaturgia interbelică, numeroase articole şi studii în reviste de literatură, volume colective şi volume ale unor conferinţe naţionale şi internaţionale.

A-l readuce pe George Ciprian „la viaţă”, ca scriitor, ca artist în general, presupune mai înainte de toate a-l cunoaşte pe omul Ciprian, lucru anevoios, căci discreţia sa în ce priveşte viaţa particulară, răspunsurile întotdeauna pe muchia ironiei şi autoironiei la întrebările diverşilor intervievatori, precum şi puţinele şi risipitele mărturii ale contemporanilor săi fac din această reconstituire un puzzle migălos, dar incitant şi treptat surprinzător. Ne apare un chip bolovănos, tăiat în muchii drepte, cu fruntea brăzdată de ireale falii seismice parcă, cu părul ţepos şi nasul borcănat, îmbrăcat neglijent, uneori, deseori, mirosind a vin, numai potrivit pentru roluri de rudimentari, instinctuali, fioroşi, ticăloşi. Asta e poza cu care Ciprian a rămas în galeria teatrului românesc dar şi în istoriile literare. Şi se întâmplă ca în cazul altor scriitori sau artişti pe care îi ştim din pozele din manuale bătrâni, cu bărbi şi mustăţi venerabile şi credem că aşa au fost întotdeauna. O unică poză de tinereţe a lui Ciprian ne arată un tânăr subţirel, cu mustăcioară alungită încadrând o gură ce încearcă un zâmbet reţinut, expresiv fără îndoială, chiar dacă departe de tipul de june prim la modă în epocă, îmbrăcat corect, nici într-un caz luxos, cu sacou, cămaşă cu guler scrobit, cravată, vestă, melon. (…)

Autoarea