Franturi din el - Colleen Hoover

O tanara mama se zbate pentru dreptul de a face parte din viata propriului copil. Dar oare mai este loc pentru ea?   In urma unei greseli tragice, Kenna Rowan a petrecut cinci ani in inchisoare. Dupa ce a fost eliberata, se intoarce in orasul unde a avut loc evenimentul fatidic si spera sa-si vada fiica, acum in varsta de patru ani. Insa e foarte greu sa adune laolalta cioburile existentei sale frante. Toti cei din jurul fetitei sunt hotarati s-o tina la distanta, indiferent cat de mult se straduieste tanara sa dovedeasca faptul ca merita sa faca parte din viata ei. Singura persoana care nu o respinge de tot pe mama este Ledger Ward, proprietarul unui bar din oras si, totodata, una dintre putinele verigi care o leaga pe Kenna de fiica ei. Treptat, Ledger devine o parte importanta din viata mamei indurerate. Dar daca acest lucru s-ar afla, amandoi ar risca sa se trezeasca intr-o postura extrem de dificila.
In ciuda presiunilor la care sunt supusi din afara, intre cei doi se infiripa o poveste de iubire. Insa, pe masura ce relatia lor evolueaza, cresc si riscurile. Daca vrea sa se vindece sufleteste si sa-si construiasca un viitor plin de speranta, Kenna trebuie sa gaseasca o cale de a fi iertata si de a se ierta pe ea insasi.   You may also like...

Traducere din limba engleza de Ioana Socolescu.
 Fragment din cartea "Franturi din el" de Colleen Hoover:

"Mi-au dat un avocat din oficiu, insa nimeni nu mi-a platit cautiunea. Chiar daca as fi avut bani de cautiune, nu aveam unde sa ma duc. Ma. consola intru catva sa stau in celula aceea, asa ca nu ma deranja sa raman acolo. Daca nu mai puteam urca in masina ta, nu voiam sa fiu in alta parte decat in celula mea, unde refuzam mancarea pe care mi-o aduceau. Speram ca, in cele din urma, inima mea sa nu mai bata, asa cum se intamplase cu inima ta, in acea noapte.
Dar se pare ca inima ta inca batuse. Doar bratul tau murise. Fusese strivit intre fiare, sfaramat si mutilat, asa incat sangele nu mai circula deloc prin el. De-asta nu simtisem pulsul cand iti atinsesem bratul. De-asta te crezusem mort. Si totusi, cumva, te-ai trezit, ai iesit din masina si ai incercat sa gasesti ajutor. Ajutorul pe care eu nu l-am cerut in numele tau.
Daca as fi ramas mai mult langa tine sau daca m-as fi straduit mai mult, mi-as fi dat seama ca inca traiai. Insa am intrat in panica si am lasat adrenalina sa-mi invadeze corpul, pana in punctul in care nu mai puteam functiona normal si nu mai distingeam realitatea de plasmuire.
Daca as fi putut fi la fel de calma cum erai tu mereu, azi ai fi in viata. Probabil ca am creste impreuna fiica pe care nici macar n-ai aflat ca o zamisliseram. Cred ca acum am avea doi copii, ori poate chiar trei. Cel mai probabil as fi profesoara, sau asistenta medicala, sau scriitoare. Sau orice altceva, fiindca, fara indoiala, tu m-ai fi ajutat sa inteleg ca pot fi orice vreau sa fiu.
Doamne, cat de dor mi-e de tine!
Mi-e foarte dor de tine, chiar daca, atunci, nimeni nu si-ar fi dat seama de asta, daca m-ar fi privit in ochi. Cateodata, ma intreb daca starea mea mintala de atunci a jucat un rol in condamnarea mea. Eram pustie pe dinauntru, si sunt convinsa ca acel gol se oglindea in privirea mea, ori de cate ori trebuia sa interactionez cu cineva."