Faust - Goethe

„Firul gandirii-i rupt, in ceata. / stiintele imi pricinuiesc profunda greata. / Sa potolim prin vaile simtirii, / Arzande, toate patimile firii. / si rand pe rand, din invelisul lor de vraje, / Minunile sa le desfacem, drage. / Sa ne zvarlim in timp, in freamatu-i, cu dor, / In rostogolul intamplarilor!“ Asa incepe fabuloasa calatorie a lui Faust, pe care Mefistofel il poarta prin lumea mic-burgheza a oraselor gemane, iar apoi prin „marea lume“, sfidand barierele timpului si spatiului. Faust cel vesnic nemultumit fagaduieste sa-si dea sufletul diavolului atunci cand va cadea prada trandaviei si, indestulat, va cere clipei sa se opreasca. In talmacirea lui Lucian Blaga, opera la care Goethe a lucrat o viata intreaga isi pastreaza puterea de a fascina, stimula si amuza cititorii.

„Nimic sa nu-ti fie strain, de vreme ce e goethean… Exista multi creatori care sa-ti dea seductia aceasta? Poate Goethe singur; caci este singurul geniu ce nu e deosebit de omul obisnuit. Toti ceilalti iti spun altceva, cum trebuie sa fie lucrurile, in timp ce el iti spune cum sunt ele, cum le vezi si tu… Ti-e astfel cel mai prietenos si familiar dintre genii. E unul care nu sperie, un monstru blajin. Cum au putut face invatatii spre a-l confisca pentru ei, inchizandu-l in muzeul lor?“ (Constantin NOICA)