Eugen Brote (1850-1912). Destinul frant al unui luptator national

de: Lucian Boia

 

Publicat de: Editura Humanitas

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Despre agronomul, economistul şi publicistul Eugen Brote, care, ca fruntaş al Partidului Naţional Român din Transilvania, jucase un rol important în tratativele cu mişcarea naţională slovacă în perioada memorandistă şi care fusese proprietarul şi editorul ziarului transilvănean Tribuna, nu se ştia aproape nimic în anii 1970. Această uitare era cumva în logica destinului lui Brote, care a sfârşit ignorat de contemporanii săi, ruinat şi învins. Un tânăr istoric a decis să scrie o teză de doctorat despre acest om, pornind de la câteva informaţii disparate şi trebuind să se înscrie într-un cadru ideologic şi metodologic nu tocmai prietenos în acele vremuri. Rezultatul, concretizat şi într-un volum publicat cu sacrificii în 1974, dezvăluie marelui public un istoric cu o viziune de ansamblu niciodată coruptă de comanda politică. Confraţilor le dezvăluie un cercetător talentat, care, datorită subiectului şi metodei de investigaţie, era foarte apropiat de microistorie, direcţie de cercetare aflată abia la începuturile sale chiar în Occident.

Astăzi, Lucian Boia, cunoscut ca promotorul istoriei imaginarului în România, a decis ca biografia lui Eugen Brote să apară, integral şi în forma genuină: nici mutilată de cenzura anilor 1970, nici revizuită în lumina noilor cercetări. Astfel, istoricul matur şi confirmat de opera sa îşi asumă, cu o desăvârşită onestitate intelectuală, o frumoasă şi exemplară scriere de tinereţe.

„Cititor, peste decenii, al propriei mele cărţi, văd acum în ea, dincolo de informaţia istorică, în primul şi în primul rând, drama unei vieţi. Un om înzestrat cu felurite calităţi, cu darul incontestabil de a conduce şi de a înfăptui, a cărui ascensiune, aparent sigură, s-a frânt deodată, urmată de o prăbuşire iremediabilă. Din vina cui? A lui, a oamenilor, a istoriei... Din jocul imprevizibil al atâtor factori care, laolaltă, într-o înlănţuire a cărei finalitate ne scapă, alcătuiesc, ceea ce numim destin. Eugen Brote este povestea unui destin neîmplinit.“ (Lucian BOIA)

General
Anul 2013
Autor Lucian Boia
Categorii Istorie, Istoria romanilor, Carti
Colectie Seria de autor Lucian Boia
Editura Editura Humanitas
ISBN 9789735039790
Pagini 312 pagini

RECENZII Eugen Brote (1850-1912). Destinul frant al unui luptator national de Lucian Boia

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie